aTELier (IX)

http://katehon.com

Pentru că jucăria numită aTELier merge aproape singură, m-am gândit să vă dau două săptămâni ca să scrieți un poem în proză care să emane balcanism. da, sînt sub influența lui bregovic, pe care l-am văzut prima dată (să-mi fie rușine!) aseară (2 apr) la sala palatului. a fost minunat. vă las și o piesă ca să inspirați din ea. deadline-ul va fi 15 aprilie, ora 22:45. încercați să veniți doar cu o versiune, pe care eventual o puteți edita în comentarii.

 

1. Daniela Hendea – De la est la vest

Mă-nvoisem de la serviciu cu o oră mai devreme, timp să traversez orașul până-n partea de vest,
timp să mai prind deschis. Am parcat în spate, am verificat o dată locația pe telefon, am dat apoi
ocol clădirii. Pe geamul vitrinei se lăfăia afișul festivalului românesc. Aici e. Clopoțelul mi-a
trădat prezența, iar o pereche de ochi s-a- ndreptat spre mine.
„Hello. Bună seara” am îngăimat.
Din spatele tejghelei femeia mai în vârstă, bondoacă mi-a răspuns la salut c-o scurtă-nclinare din
cap, în timp ce-și dezlega șorțul la spate. Am înșfăcat un coș, m-am pierdut printre rafturi. La
nivelul ochilor se perindau borcane cu castraveți murați, zacuscă, salată de vinete. La picioare
pachete de napolitane, foietaje de cremșnit. Am pus mâna pe-un borcănaș de vegeta. I-am
dezșurubat capacul, mi-am apropiat nările de pielița de aluminiu care-l sigila, și-am inspirat. Așa
mirosea și supa lui mami – v-am lăsat mâncare pe aragaz, s-o- ncălzești, dar să ai grijă cum umbli
cu focul – pe care-o sorbeam cu zgomot după școală. Făină de mălai, să nu plec fără făină de
mălai. M-am îndreptat spre casa de marcat, unde se postase femeia-n așteptare.
„Aveți ciorbă de perișoare?!” am scăpat o exclamație la vederea scrisului mare de mână pe hârtia
lipită de perete. ”Cum să mai avem ciorbă de perișoare, nu vedeți cât e ceasul? Mai sunt zece
minute până la ora închiderii, și dumneavoastră vă arde de ciorbă de perișoare? Mâine.” „Mâine,
cum să nu,” am aprobat. Un zâmbet de nestăpânit mi se-ntindea pe față în timp ce mă-nhămam la
pungile de plastic.

2. Savu Popa – Mirosea a sarmale

În toiul verii mirosea a sarmale ca la Crăciun. Eram un pic ameţit berea nu era atât de rece şi avea un gust de ploaie amăruie afară chiar ploua ploua de trăznea apa a inundat tot coridorul a trebuit să aducem toate cârpele din baie mai mult a trebuit să îmi sacrific şi eu o pereche de pantaloni cam rupţi telefonul îmi vibra mi s-a rupt o parte din măseaua de minte ploua cu gheaţă în stația de vizavi de la Cibin femei cu sacoșele pline alergau după autobuzele sub formă de rude de salam. Femeia cu cățelul a ieșit din lift pe o asemenea vreme. Era linişte în creierul meu . Cineva făcea sarmale şi mirosea ca la un Crăciun de altădată în toiul verii poate că după ploaia asta afurisită va începe să ningă doar în clipele în care nici unul dintre noi nu va fi pe fază.

3. Ofelia Prodan – ***

Toată săptămâna, Victoriţa ghiceşte în cafea, numai duminica nu vrea cu niciun chip. Atunci se îmbracă sărăcăcios, îşi ciufuleşte bine părul, îşi dă cu funingine pe faţă şi iese la cerşit în parc. Dar nimeni nu se îndură să-i dea vreun ban, ba o şi alungă, şi Victoriţa nu zice nici pâs.
Ea ştie că a doua zi se va îmbrăca în rochia violet de mătase lucioasă şi multe doamne cochete din lumea bună îi vor ciuguli vorbele meşteşugite din gura ei frumos rujată, holbându-şi ochii rimelaţi la figurile obscur conturate pe fundul ceștii de cafea. Tot ele îi vor lăsa o sumă frumuşică de bani, încât Victoriţa se simte regină în garsoniera ei cu covor persan, perdele cu fir de aur și carpete cu răpirea din serai. Numai duminica se face urâtă şi cerşeşte cu glas plângăcios şi nimeni nu ştie ce-o apucă, nici măcar ea, care suspină şi acum în taină după vremurile trecute, când era o fată zdravănă şi frumoasă şi hălăduia prin toată țara cu un cuţitar bărbos cu dinţi de aur în gură.

aTELier (VIII)

sursa: papioane.ro

săptămîna asta, pentru că nu am avut inspirație, vă propun un exercițiu aparent mai simplu. e a VIII-a ediție a aTELierului. pornind de la una dintre cele mai faine piese post-grunge (Gri Dorian), scrieți cel mult trei haiku-uri, respectând pe cât posibil regulile acestui gen de poezie. toate cele trei sau textul vostru se vor numi/se va numi GRI DORIAN.

deadline, duminică. restul detaliilor le cunoașteți.

Iată și textele:

Vlad Mușat – GRI DORIAN
I
îngerii căzuți
piticii din grădina
muritorilor

II
cer gri dorian
demonii ciungi pictează
cu picioarele

Ioan Coroamă – post-grunge haiku 

post-grunge haiku 1 (gridorian#3)

gri dorian în
maşini curgătoare
suspină liliecii

post-grunge haiku 2 (gridobian#2)

gri dorian şi
liliecii molatici
ascunsă e luna

post-grugne haiku3 (gridorian#1)

venele-n glastră
gri dorian cerul, pe
geam mor liliecii

Emanuela Buşoi – Haiku

Disc de chihlimbar
Peste moluri înflăcărări
Luna amară.

Cărbune proaspăt
Băut cu apă vie
Ştie Harap Alb.

Cioburi de sticlă
Cu spărtură la vedere
Gem pe podele.

aTELier (VII)

sursa foto: http://www.tgjs.org.uk

aTELier VII – scrieți un poem pentru un copil (al vostru, al vecinilor, al unor prieteni), în care nu aveți voie să folosiți:

– animale care vorbesc
– diminutive
– chestii siropoase
– declamație

deadline, duminică.

voi alege trei texte sau cinci, dacă primesc variante foarte bune.

același format pt textele remarcabile (1,5, TNR, word) mail andrei.zbirnea@gmail.com sau PM facebook.

nu există limită de întindere.

PS: m-am inspirat în acest exercițiu de la un alt exercițiu dat dan coman la atelierul din vamă (era proză scurtă).

Eleanor Mircea – Unborn

Nu te-am visat niciodată.
Nu știu
cum vei plânge
singur
prin întuneric
nici cum am să-ți mângâi obrazul
și o să te strâng în mine
să îmi simți căldura să fii
din nou în leagănul tău
de la începutul lumii

Nu știu cum vei râde
peste anii mei tot mai grei
născând stelele
nici vocea
care îmi va spune
vrute și nevrute
….
Și mamă vreau să plec
să văd lumea
apusurile
vor fi lungi
nu știu
îmi voi aminti

Oliver Klauss***

Tartine cu raze de soare și o felie de vânt
cerul își pregătește copiii de război
sebastian se piteşte sub o streașină
visează la tartine cu raze de soare
și o felie de vânt
necuprinsul norilor
plânge inocent
apoi se sparge
în franjuri pastelați
lumina-i coboară din podul palmelor
stol de frunze-i mângâie genunchii
vara i se naște pe buze
curbubeul perindă prin ramuri de cireș
acum sebastian se joacă de-a bucuria
stropi de ploaie îi cad pe creștet
mâinile speranței
îl îmbracă în zâmbet

Jeanette CarpTu întotdeauna ești cu mine

lui Ioan Carp

Ai învăţat de-a lungul anilor
cum să dispari.
În nişte benzi desenate de tine
cu ţestoasele Ninja,
dup-un monitor de calculator,
într-un kimono.
(Fiindcă faci
şi taekwondo.)
După mormanul de hârtii
pe care nu le-aş fi aşezat în ordine fără tine.
Sau,
în ultima vreme,
după o pereche de ochelari de soare şi-o chitară.
Uşa de la camera ta e deschisă.
Şi-am înţeles: nu înseamnă că nu-ţi respecţi
intimitatea.
Inseamnă… eu aud muzica ta.
Te-aud, copile.
“Băiatu’ tău e bun, e tare bun,
da’ mai ales la blues, aş zice eu…”
“Ióuan
îşi neglijează aspectul, am zice noi.”
Eu mă opresc la mijloc
de zâmbet.

Fiul meu, tu totdeauna eşti cu mine
şi toate ale mele ale tale sunt!

Cristina ȘopteleaStrăinul din casă

În casa mea s-a mutat de ceva timp un străin
îl văd trecând dintr-o camera în alta
cu haine pe el
sau nu
mută farfurii şi căni de ceai scump
primeşte alţi străini într-una din camere

uneori dă muzica tare alteori
dă muzica încet şi mă cheamă să ascult versurile
pleacă destul de des
dar întotdeauna se întoarce
în casa asta mică
lasă cărţi deschise
mîzgâleşte foi de caiet desenează şi spune că nu-i place
se strâmbă în photoshop
îi face frumoşi pe ceilalţi

răspunde monosilabic la telefon
şi mie îmi răspunde la fel, uneori doar din priviri
uitându-se pe deasupra ochelarilor Lee Cooper
ca un mare înţelept.

aTELier(VI)

Mi-a prins bine pauza de o săptămîna cu aTELierul. dacă vă propuneam o temă săptămâna trecută, nu cred că aș fi putut să am o abordare diferită de ceea ce am făcut săptămînile trecute.

azi, după plimbarea la brașov, consider că tema aleasă pentru cel de-al șaselea atelier e foarte cool.

ea sună așa. scrieți un poem (să zicem maxim de 30 de rînduri) care să înceapă cu următoarea sintagmă (tăietura versului pentru propoziția dată rămîne la latitudinea fiecăruia)

“știi să calculezi masa molară a constantei perimetrice a hexatedrului, dar nu stii a face o funda”

am descoperit și alte comori în brașov, pe care le voi folosi în poemele mele, dar pe asta am zis să o împart cu voi.

și acum deja clasicele informații:

deadline: duminică 11 martie (ora 22:45).

voi alege trei texte sau cinci, dacă primesc variante foarte bune.

același format pt textele remarcabile (1,5, TNR, word) mail sau PM facebook după verdict.

sursa: https://www.instagram.com/p/BC460csJD6G/

Iată ce a ieșit:

Daniela HendeaFundă la șireturi

„Știi să calculezi masa molară a constantei perimetrice
a hexatedrului, dar nu stii a face o fundă” mustrare-n
grafitti albastru sub geamuri cu gratii
de fier forjat, la școala
specială.

Crede-mă, acceptarea
implică adaptarea la grup, se-ntâmplă
din afară-năuntru. Înainte
să trasăm bucla pe grafic la algebră, înnodăm
șireturile-n fundă. Înainte
de-a desena săgeata într-o reacție chimică, lămurim
mașinăria interacțiilor sociale.

Axiomă: a funcționa într-o societate presupune
subordonarea funcțiilor motorii grosiere și fine
gesturilor universal recunoscute ca
firești.

Te-ai dumirit? De-aceea, scumpul meu, mai ușurel
cu măsurarea distanțelor dintre planete,
indentificarea subspeciilor de rechini, avem
treabă să te integrăm, cu poziționarea
corectă a degetelor pe furculiță și creion, coordonarea
brațului cu piciorul opus, pentru a mărșălui ireproșabil
în formație.

Corolar: rândurile unei formații se rup
numai când
ți se desface funda la șireturi.

Viorica LazărPoem fundă

roiesc prin hol de-o săptămână.
copiii-s iar răciţi cobză. mintea mea survolează pe o dâra unei linii
ce-şi suflă mucii simt într-un ciob primordial îmi detectează cureaua de siguranţă
mi se deshide singur dulapul hainele ştiu azi ceva despre transparenţă
fug de mine mă-ntreb dacă uşile s-au deschis singure
o iau din fundul dulapului şi mă uit cu gust amar câte intră într-un cub şi
cu ce dracu să mă îmbrac ar trebui să-mi controlez sânii aşa mi s-a zis la ultimul control
dacă m-am spălat mai trebuie să mă şi îmbrac
în timpul cât îmi vizulizez trupul ca un hexaedru îmi fac o cruce peste
mîna sprijinită de-un umeraş. asta nu-mi mai e bună alta
nu se potriveşte asta nu merge decât în parc asta e descusută, sunt
bulimică sau ce naiba? asta nu se închide bine mâine nu mai mănânc nimic.
nu e nevoie de mine pentru nimic în lume îmi zic niciun pantalon nicio cămaşă
n-are nimic de-a face cu mine aş purta ceva altceva. de plictiseală mi-am luat telefonul cică
să verific. ştiu că în definitiv mă păcălesc că totul e ok găsesc că mi-ar sta
bine că le-ar sta tuturor nişte iegări o bluză care m-ascunde. caut
şosetele perechi între timp strâng de pe jos şerveţelele cu muci lăsate de copii jucăriile, pompiţele, blistere şi sticluţele cu medicamente, paharele cu suc şi ceai, creioanele colorate, hârtiile şi carnetele de elev. îmi vine pe limbă doar prima literă din idee, şi peste toate rămâne doar asta: dacă am azi un accident totuşi măcar să am chiloţi şi sosete sub geamuri în conformitate cu standardele de performanţă. azi am decis să nu mai încerc să decid totul în timp mi-e egal să trăiesc în prezent dar pentru asta trebuie să fiu deosebită pe hol dau de fiică-mea stresată că a lipsit cum a fost bolnavă
şi că acum o ascultă profa. îmi vine să-i dau una şi-i urlu: eu ţi-am zis să îţi iei lecţiile şi să-ţi înveţi în fiecare zi. “marie marie ia să-mi spui tu mie”, tu mama, nu mă mai înnebuni,
nu-mi răspunde înapoi nesimţit-o, că eu mă gândesc la viitorul tău, eu ţi-amintesc şi eu te ajut la materiile grele. da, “ştii să calculezi masa molară a constantei perimetrice a hexatedrului, dar nu ştii a face o fundă.” I-aş zice că a greşit că face parte din generaţia bulşit.dar nu-i zic nimic. înţeleg că nu are rost. e ca şi cum ai vrea să te sinucizi d-zeu să mă ierte. pe vremuri eram bună.

Daniel BîrzuHexatedru

“știi să calculezi masa molară a constantei perimetrice a hexatedrului, dar nu știi a face o fundă”
au spus experții când te-au consultat
tu priveai pe geam pieziș probabil încă te
întrebai de ce știind masa molară a fiecărui lucru nu
ți-e de ajuns să fii fericit

parcările sunt goale și mașinile
trec pe lângă tine ca și cum ai fi cel mai periculos om
din univers
te depășesc

de ce nu știi să faci o fundă

la această întrebare nimeni nu îți poate răspunde
poate pentru că degetale tale sunt prea scurte
și tot timpul
meditezi în momentul
în care încerci să înnozi firele

deși știi că cineva a tras sforile și pentru tine
un păpușar priceput / talentat
la matematică dar nu și la
lucruri practice

spre exemplu: ai putea sa te întrebi ce este un hexatedru
și la ce îți folosește să-i calculezi masa molară a constantei perimetrice

poate dacă el ar fi orașul în care stai
și ai vrea să știi perimetrul străzilor pe care te poți pierde

dar deja ești pierdut
pentru că demult nu ai mai ascultat o melodie rock
(îți plăcea atât de mult)

poate fiindcă nu ai avut copii pe care să-i duci
la kindergarden
și nu ai făcut funde la ghetuțele lor mici

și asta spune mult despre tine

a conchis expertul

Gabriela Ana BălanHexatedru

Vorba lui Motto: ,,știi să calculezi masa molară a constantei perimetrice a hexatedrului, dar nu stii a face o funda”

H ei, dacă înghiți un sâmbure de portocală
E posibil să calculezi distanța din iad până în rai!
X onia, când îmi va crește un portocal pe mormânt
A dună rădăcinile care îmi ies din piept,
T aie ultimele cifre, înmulțește cu ele ce a mai rămas după noi,
E xtrage radicalul și împarte la doi.
D eschide palmele, citește din ele ca dintr-o carte,
R upe filele, suflă-le în vânt și din praful rămas, culege pentru mine
U n hexatedru, osul cel mai negru din moarte!

aTELier (V)

deci aTElier (V), tot mai sofisticat, dar cu cerință mult simplficată. vreau de data asta de la voi un sonet (italian sau englezesc) cu titlul ”Dragobete/Instagram”. Căutați în sursele dorite cum trebuie să arate un sonet.

deadline: duminică 25 februarie (ora 22:45). vă las mai mult timp și pentru că e un task mai dificil, dar și pentru că nu voi fi la comp sîmbătă dimineață, ca să jurizez.

voi alege trei texte sau cinci, dacă primesc variante foarte bune.

același format pt textele remarcabile (1,5, TNR, word) mail sau PM facebook.

Mihók Tamás

Dragobete/instagram
sonet prosodically incorrect

cerul era un șifonier deschis, enorm,
câteva rochii atârnau arbitrar,
purtai pe glezne zorzoane de crom,
cu pași de jaguar,

din altocumulus, son lux te colima sonor,
ocoleai fiorduri sinusoidal,
cât perimetru neuzitat împins în decor,
traverse de metal.

tu cea care la subsolul informațiilor genetice trebăluiești,
ți-am dat în dar
o lunetă, basorelief animalier ți-e inima când mă privești
prin ea, amuletă dată cu var

în fața căreia mă dau bătut –
ridică-mi vocea-n văzduh ca pe-un vas de lut.

***********************************************

Emanuela Buşoi – Happy Dragobete
Motto: „Chatui-m-aş şi am cui”

Tastează 1 pentru întâlnirea
Lui cu Ea , în zi de dragobete;
Tastează 2 pentru ca iubirea
Pe toţi cu a ei vrere să ne-mbete.

În cele o sută de mesaje
L-am găsit, o soartă, pe al tău
Şi de crezi sau nu în vagi miraje
Ţi-am trimis un gând prin semeseu.

Cuvinte, nu, aleg emoticoane,
Să înţelegi ce mult te preţuiesc,
Pe chat, din lista de persoane,
Azi, ţie îţi dau like şi-ţi zămbesc.

Iubirea-i unde nu gândeam:
Pe facebook, chat şi instagram.

****************************************************

Angela Stănilă – Dragobete/insta(nt)gram
(soțului meu)

Îți număr pașii inimii de dimineață,
răsfir în palme părul grizonant
și-aș vrea cu timpul să mă iau la harță,
să-ncetinească mersul galopant.

Să stea pe loc nisipul din clepsidră,
să se oprească soarele-n zenit,
iar noi să stăm ascunși într-o firidă
pân’ Bătrânețea ne-o fi ocolit.

Aș vrea, dar știu că asta nu se poate!
Mă mulțumesc cu-atât cât ne-a rămas.
Și, cred, vom fi uniți și după moarte
Fără să spunem crudul „Bun rămas”!

Iubirea nu încape într-o zi!
Iubirea este un mod de a fi!

aTELier(IV)

sursa: wallpaperup.com

De data am invocat muzica, i-am lăsat pe japonezii de la Mono să dea tonul poemelor. Și formularea temei a fost mult mai ușoară.

al patrulea atelier vine cu o abordare mult mai simplă și cu reguli mult mai puține.

veți asculta piesa trupei Mono (știu că are aproape 12 minute, dar eu spun că merită) și veți scrie un poem nu mai lung de 20 de rînduri (strofele vi le organizați după bunul plac) cu titlul piesei, pure as snow.

sper că voi alege și de data asta măcar 3 poeme.

Daniela Hendea

Pure as snow

Când am silabisit în gând, cu ochii
la viza proaspătă din pașaport,
A-me-ri-ca, nu-mi imaginam
un câmp întins, cu zăpada până la genunchi,
în Kansas.

Dacă am survolat prin hublou ghețarii
din Antarctica, n-a fost
să mă-npotmolesc la câțiva pași de stația
unde pufăie cu motorul pornit autobuzul
de 8:30am spre universitate.

Repet cu voce tare A-me-ri-ca! Literele
se sparg în particule almost as pure as
snow.

Viorica Lazăr

pur ca zăpada

auzi auzi auzi auzi auzi auzi auzi auzi auzi
vezi vezi vezi vezi vezi vezi vezi vezi vezi
simți simți simți simți simți simți simți simți
mișcă mișcă mișcă mișcă mișcă mișcă mișcă
sunt eu sunt eu sunt eu sunt eu eu sunt
ce ne vom face cu acest prunc când se va naște?
ce ne vom face cu acest prunc când se va naște
pune mâna pe pântece îl simți e acolo sughite
lovește lovește e cu capul în jos așa stau ei
înainte de a se naște înainte de a se naște
viață viață viață viață viață viață viață fără păcat
simți? va fi băiat? va fi fată?
te iubesc draga mea. te iubesc eu
ei trebuie să fie îi aud îi aud îi aud îi aud îi aud îi aud
vreau să-i văăăăăăăăăăăăăăd
nu văd nimic nu văd nimic mă strânge mă strănge
un zid mă sufocă maaaaaaamaaaaaaa
plâng și țip. mă iei în brațele tale azi te simt
pentru prima oară mai e așa de puțin și aud aceste voci
pripite sunete stridente și nesigure ah mama vin dar curge sânge

Emil-Iulian Sude

pur ca zăpada

dozatorul
filtrează apa de apă
memoria duşilor de memoria actualilor de memoria viitorilor de
memoria amalgamată
de memoria memorie

mama un țurțure îl ajută
pe tata să ningă cu mine
cu tine cu voi amândoi
ningem noi peste voi
voi peste noi parcă
ne amintim

cu nevăzutele piei albe
ale nevăzuților dinți din
nevăzutele friguri

şi ne rostogolim prin memorie bulgări de la o minte la alta nefiresc creşte memoria peste memorie

eram parcă suntem ființa
omului de zăpadă

aTELier (III)

sursa: yankeesroom.com

De data aceasta am lăsat hazardul (nu Eden Hazard) să ne construiască poemele. Am intrat și eu în hora de pe QPOEM, dar am ales nu trei, ci patru texte pe care le-am remarcat. Iată cum am formulat jocul.

Și am ajuns și la aTELierul al III-lea. De data asta, un exercițiu care invocă Zeul Aleator. Important este să nu trișați, ci să mergeți pe ideea propusă, orice intervenție rațională sau subiectivă stricînd mecanismul.
1. alegeți o carte din bibliotecă (nu contează ce carte), poate fi cartea pe care o citiți acum.
2. deschideți la pagina 32 și notați-vă primul rînd și cuvîntul care se continuă pe al doilea rînd (dacă e cazul);
3. numărul de cuvinte pe care îl veți obține vă va detemina numărul de versuri pe care îl va avea poemul vostru.
4. fiecare vers va conține unul dintre cuvintele respective (aici aveți libertatea de construcție). nu e musai ca ordinea să fie cea din text și nici nu aveți vreo poziție pentru fiecare cuvînt în structura versului.
5. folosiți fiecare cuvînt într-un singur vers și nu luați sintagme, chiar dacă ele au sens în textul inițial.
6. marcați cu bold cuvintele împrumutate din carte
7. titlul poemului va fi fie titlul cărții din care ați luat acel prim rînd, fie titlul capitolului respectiv.

Să vedem ce a ieșit:

Andreea Maftei

Pagina 32: Visul din pavilionul roşu – Cao Xueqin
„…la palatul zânei Jing Huan, să lămurim cu cine-şi va uni destinul…”

*

În camera alăturată ea îşi pieptănă părul, îndelung.  La ora aceasta
trebuie să fie la biserică. Dar nici palatul  bărbatului nu o încântă
nici hainele lui scumpe, nici figura de aventurier îngâmfat.
Ce „zână” i-ar mai  admite păcatele de muritor banal?
Poate Jing Huan, singura care
i-ar lămuri nenorocirile. La altar. Îl va lăsa să renască
prin rugul primei rugăciuni. Cu cine îşi va intona primul gest
murmurat, n-ar înțelege. Nici ea. Ce-ar spune în momentul
când îşi va uni pleoapele cu prima lacrimă văzută prin cercul
destinului?
(E a doua oară când își reface poalele rochiei.
Nimic nu se potrivește. Nici emoția, nici machiajul curs.)

Armina Flavia Adam

,,Tavanul se făcuse cer, iar stelele clipoceau printre petele vagi”- ,,Luna Zadar”, Adrian Alui Gheorghe, pag.32

După câteva ore mă identificam cu tavanul
Limba mi se lipise de întunericul gurii
Făcuse priză cu moleculele de salivă

Clipeam luna se ghemuise pe cer
Eram iar în sevraj- un corp fragil încapsulat într-un uter elastic

O mie de voci clipoceau în zadar
Nu auzeam decât stelele în crescendo
Lumina vârându-se printre crăpăturile din pereți
Așa cum petele de cafea se strecoară
În fisurile vagi, aproape de neobservat, ale smalțului.

Viorica Lazăr

Arta minimalismului (Regina Wong)
“Crezi că deții mai multe lucruri decât ai nevoie”

AI tot ce-ți dorești
și poate CREZI
nu ar trebui
MAI grav
DECÂT să-ți faci griji este să
vrei să DEȚII ce există pentru tine
iar MULTE idei nu poți să ai
înainte de a numi orice LUCRURI
tu nu exiști pentru că nu e de nimeni NEVOIE.

Andrei Zbîrnea

“sindical, în corporații adesea anonime. În timp ce unii (în principal…)” (George Ritzer, Mcdonalizarea societății)

Mcdonalizarea societății

primesc informații care ADESEA
nu-mi folosesc. departe de mediul SINDICAL (a)septic
departe de CORPORAȚII
am tot CE-mi trebuie ca să administrez un bloc cu opt etaje
UNII nu mă cred
Alții nu au TIMP și tot nu mă cred
ÎN stare să
în fiecare luni postez ANONIM indicatorul apometrelor pe blog
ÎN fiecare cifră găsesc ziua de naștere
A unei iubite din trecutul mai mult sau
Mai puțin ÎNdepărtat

Mihók Tamás (bonus track)

„demult planul să mă distrugă. s-a bazat numai pe el însuși” (Thomas Bernhard, Frig)

FRIG

exersa numai cu paratrăsnetul dansul la bară
mânca semințe de in să-și distrugă flora intestinală
se uita în soare și se baza pe-o lopată
avea o gură ciungă din care demult cânta la muzicuță
planul era să învețe aritmetică peste ocean
însăși chiverniseala nu i-a priit în timpul respirației
pe el n-avea cine să-l admire deci a rămas nevătămat

aTELier (II)

sursa: eus-www.sway-cdn.com

e timpul pentru al doilea aTELier. de acum, acest concept va fi (sper eu) în fiecare luni pe Clubul QPOEM. De data asta, am ales un video-poem, o mostră de sound și performance poetic. Pentru a participa la joc, e important să înțelegeți engleză, iar dacă nu înțelegeți să utilizați para și nonverbalul pentru a vă construi poemul.
Sabrina Benaim este o artistă din Canada și una dintre vedetele proiectului Button Poetry. Ea predă și cursuri de creative writing.
Ce aveți de făcut? Ascultați și vizionați video-poemul. Apoi rescrieți textul în maniera voastră ținând cont de doar trei reguli:
1. titlul va fi: “Am o conversație cu depresia”
2. veți integra undeva în text sintagma “plăcintă cu mere”
3. nu veți scrie mai mult de douăzeci de linii.
În plus, mi-ar plăcea ca vocea din poem să fie una feminină (asta nu e musai).
Voi alege între 3 și 5 texte pentru a fi postate pe blogul meu.
Cei selectați, îmi vor trimite textele pe facebook sau mail (andrei.zbirnea@gmail.com) în următorul format: times new roman 12, cu 1.5 între linii.
Deadline: 1 februarie, ora 22:45
baftă la scris & rescris!

Și versiunea în limba română:

Am o conversație cu depresia

Sandra Benaim

Deci, am o conversație cu depresia, ceva de genul
bla bla bla, nu contează, care Sabrina? (ha ha)

Sunt așa cum m-ai numit ultima dată în capul meu, știi,
cu excepția faptului că nu sunt chiar
„nimic”, am un puls intens, care e un fel de chestie,
cum ar fi „diri diri da”.

Între orgasme încerc să nu plâng,
râd la toate glumele pe care mi le spun prietenii,
de ziua mea i-am cerut bunicii mele o plăcintă cu mere!

Pun o mulțime de limite, ele nu înseamnă nimic pentru tine,
Tu ești acest os invizibil pe care l-am prins și despre care
nu mă pot opri să scriu poeme. (Adică să-l trăiesc, ha ha).

Sunt cea mai ciudată dintre zile, la fel ca tine, cui îi pasă?
De fapt încerc din răsputeri să fiu cât mai puțin previzibilă.
Îmi strecori o ceață, tu ești melasa, ori
ceva asemănător melasei. Eu
sunt mai moale decât cred că ești tu,
chiar dacă am o gură ca o armă fumegândă,
care nu știe încotro s-au îndreptat gloanțele.

(Traducere: Daniela Hendea)

Ce a ieșit…

Emilia Ajule

în dialog cu Deep R., E., S. y A.

cinci perechi de ochi șezând în cerc
privind pereții aceluiași gol
R. cu ochii umflați & roșii dând din cap
războiul n-a-nceput, deși ieri mi-a murit cel mai bun prieten
se ridică & iese din joc
neputinicioasa haină de piele
cu miros de bărbat resemnat
E. ține o bucată de lemn în mâini: oprește-te, ajunge!
zâmbește, apoi își ascunde ochii sub șapcă
mirosul de copil
S. râde isteric până rămâne fără aer
scuzați-mi durerea de cap, mă face să vorbesc doar bullshit
perechile de ochii dau simultan din cap, îl iartă,
deși nu de asta are nevoie
neputincioasa unghie care-i scarpină oboseala
A.e bulimic, vomită des, deși S. îi fură
toate negresele, toată atenția, toți nervii &
stratul de viermi din plăcinta cu mere proaspătă
ochii femeii se dau peste cap, leșină,
se trezesc agățați într-o perfuzie
R. revine, își trece mâna prin părul lung &
creț ca o viața ciufulită & rebelă
care nu stă nicicum.

Angela Stănilă

am o conversație cu depresia

ştiu cum începe asta
am simţit nu doar o dată
muşcătura aceea, senzaţia că
totul e pierdut sau pe-acolo.
deşi numele meu înseamnă înger,
nu trăiesc în rai şi
nici pe pământ nu mi-am găsit locul.

ştiu cum e
să mă plimb pe marginea disperării,
să îmi permit doar câteva clipe
de plăcere iar plânsul
să îl amân până la
o glumă bună când râd cu lacrimi.

ştiu cum e
să las tăcerile îngrămădite pe buze
iar vocea să mi se audă doar în gând
până explodează într-un poem .
mă înfrupt din el
ca dintr-o plăcintă cu mere
ştiu cum e şi nu mă mai tem.

Mioara Băluță

Am o conversație cu depresia

vorbim în fiecare zi, Sabrina,
vorbim și nimic nu are de-a face cu viețile noastre
tot ce e sigur are în spate un câmp mort
o degerătură
nu știu care e miza
dar dacă zâmbesc furtuna rămâne tăcută
și tot ce știm despre lucruri se limpezește
răsucește cheia unui dispozitiv
din care ies aceste rânduri cu marginile
zdrobite în jocul vizual al unei ferestre

probabil bărbații noștri sunt veritabile centre
de abandon (pe tine te umflă râsul,
pe mine orice încercare de a rămâne sobră
mă frăgezește) de fapt depresia noastră, Sabrina,
e o plăcintă cu mere
date pe răzătoare învelite în aluat
puse în acest cuptor cu microunde

nu vezi cum sunt toți ?
nu-i vezi cum așteaptă cu gura deschisă ?

Viorica Lazăr

Am o conversație cu depresia

încerci să mă cucerești,
ai?
știi că-mi plac dulciurile?
cu țigările nu ți-a mers
zvr…au zburat
mereu mi-amintești de cei cincizeci de bani ce îi primeam cu atâtea insistențe
pentru înghețata de cacao
la cornet
ți-e mai simplu așa
dar ce bine o să simtă cineva după
după
după ce terminat de mâncat
foaie verde share-uială
hai pe net că ninge iară
unui bărbat nu i se mai scoală
zice că pentru că de aia

pun pariu că nu citește
rândurile astea
deși știu că trage cu ochiul
cum, ce-o să zic atunci?

ca tine
ce vrei să te uiți în interiorul meu
(sau așa cred eu)
dar tu zici
trag ca boul

tragi
concluzii din exterior
posterior
plapumă ulei răcitură alea alea

hai zăpăcește-mă
share-uiește-mă
zvvvv,
cum aterizezi tu în gunoi
prea mult zahăr, prea ca la țară
plăcintă cu mere
mori, la dracu!
mori
și tu.
să mor

oare unde am aruncat-o?
unde am o ciocolată?
futu-i!

Daniela Bîrzu

de vorbă cu frica

&

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
și i-ai spus.

tu ești un tunel

în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.

împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.

Daniela Hendea

Încerc să nu-i răspund anxietății

Deci, încerc să nu-i răspund anxietății prin glasvandul glisant, robinetul de apă fierbinte răsucit la refuz, aburii lipindu-se-n straturi. Yeah, yeah, you’ve seen me naked before, tăietura de cezariană e încă singura mea cicatrice. Nici măcar un tatuaj de penitenciar să-mi consemneze poziția în gașca supraviețuitorilor. Am renunțat la religie să fiu singură în capul meu, dar tu nu „stai la ușă și bați”, tu scoți ușa din țâțâni cu bocancul.
Azi n-am mai tresărit la țârâitul telefonului, am răspuns unui număr local. Necunoscut, să știi. Cu nume, prenume, și titlu: mama lui Mircea. Așa cum răspund de fiecare dată apelului venind de la centrul terapeutic pentru copii, deși recepționera îmi recunoaște vocea, deși mergem acolo de doi ani. Azi n-am mai desenat în creion schița cu toate consecințele posibile în timp ce sorbeam din pahar cu paiul kombucha cu gust de plăcintă cu mere.
Sunt o zi-n buclă, încerc din răsputeri să te păstrez previzibilă. Devin mai rapidă, mai tare decât tine, chiar dacă-mi depășesc zilnic recordul de viteză în circumvoluțiunile din creierul lui Mircea, cu tălpile înpotmolindu-se-n noroiul cenușiu, fără niciun indicator spre
ieșire.

aTELier (I)

Inaugurez azi o rubrică pe care o doresc bilunară pe acest blog. E modul meu de a mă ține aproape de poezie, de a o vizita și a o revizita (mari maeștri sau poeți pe care îi descopăr) și de a da noi forme textelor consacrate. Nu am un tipar după care am decis să merg, însă la prima ediție am început aTELierul de la un poem al italianului Giorgio Caproni. Redau mai jos jocul pe care l-am propus în grupul de Facebook CLUBUL QPOEM.

sursa: http://poesia.blog.rainews.it/

deși nu sînt admin, vă propun și eu astăzi un poem de discutat. de ceva timp m-am aplecat asupra poeziei italiene de secol XX. sînt fan sandro penna (mai ceva decît e tamaș fan ac milan) și îi apreciez foarte mult pe Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti & Pier Paolo Pasolini. Săptămîna aceasta l-am descoperit și pe Giorgio Caproni, originar din Livorno, Liguria.

Cartea, apărută în ediție bilingvă la Humanitas în 2014, se găsește în unele anticariate la incredibilul preț de 5 lei.

“Câți pescăruși luminoși
la Bari! – negri, albicioși.

Pe marea care viermuia
de polipi fragezi,

îmi urla(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inima năucită
într-o tăcere nemaiauzită.

Tata era terminat
și singur, la Bari (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (rare)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă mare),
la Bari, țipete umane.

Iar garda financiară
mânca moluște, iară
cu priviri bete
se uită la fete.

dar eu la Bari-n trecere eram
cu gândul rătăcit: plângeam
în acea întindere-alburie, acuș,
de aripi și de pescăruși.

(Mare albă, traducere de Aurora Firța)

sursa: http://www.erasmusland.org/

Ce vă propun:

Rescrieți textul ținînd cont de doar 3 reguli:

1. eliminați toate rimele, păstrând ritmul și energia poemului
2. înlocuiți Bari cu localitatea (poate fi și sugerată, nu neapărat numită) unde v-ați născut sau locuiți în prezent
3. păstrați următoarea secvență. “Tata era terminat/
și singur”. nu contează cum o integrați.

Voi alege 3 texte, pe care le voi posta pentru secțiunea atelier a blogului meu.

Nu am ales trei texte, ci am ales cinci pe care le redau mai jos.

  1. Savu Popa – ***

Câţi pescăruşi luminoşi
La Ocna!-negri, de sare albiţi.

Pe lacurile care fremătau
De polipi fragezi, în strigăt,
(pe lângă balustrada îngheţată, însorită)-
Inima năucită
De tăcere.

Tata terminat
Şi singur, la Ocna,
Nişte autobuze rare,
Nu mişcau un deget pentru el,
În timp ce pescăruşii cei puţini
Pe lângă lacuri,
Scoteau ţipete umane.

Iar garda financiară
Se îneca mâncând moluşte,
Se uita la fete
Cu priviri aspre.

dar eu la Ocna mă duceam
cu gândul rătăcit, mahmur,
în acea întindere-alburie,
Fremătând de aripi de pescăruși
şi de fragezi polipi.

2. Daniela Hendea – ***

Câte pisici nehămesite
la Jibou! – negre, vărgate.

Pe lângă balustrada
rece, scorojită, inima
pompă de tăceri acuzatoare
pe strada care viermuia
de țărani cu brânză spre piață.

La Jibou (în salon) tata
era terminat și singur.
De nu mișcam un deget
pentru el, niște căruțe
(vechi) scoteau ca pisicile
aciuiate (pe lângă spital),
la Jibou, vaiete umane.

Iar inspectorii ANAF
scuipau coji de semințe,
cu schimb de priviri
se uitau la asistente.

Eu doar în trecere eram la Jibou
cu gândul vinovat: imploram
iertare în acea curte-mpânzită
de pisici cu cozi încovrigate.

3. Marcel Vișa – (Câți pescăruși luminoși)

Câți pescăruși luminoși
la Alba Iulia! – negri, alburii

Pe marea care viermuia
de polipi fragezi, strigătul

(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inimii năucite
într-o tăcere necesară.

Tata era terminat
și singur, la Alba Iulia (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (vechi)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă ocean),
la Alba Iulia, țipete umane.

Iar garda financiară
mânca moluște, fosforescente
cu priviri tâmpe
se uită la fete pe tocuri.

dar eu la Alba-n trecere eram
cu gândul rătăcit: sosisem
în acea întindere-alburie să caut
aripi de pescăruși, anvelope, faruri.

4. Mihók Tamás – ***

pescăruși de pluș în b&w
deasupra mării.

polipi nou-născuți, cranii de struț,
și dinăuntru mi s-a urlat: pace.

aveam role cu roți dințate,
uit’ o balustradă, ia și-un dublu flip,

și-am căzut feieș între hamsii,
valuta mi s-a topit
în slip, iar tata

era terminat și ungur,
la bar

(pescăruși și autobuze
într-un tărâm imund)

m-am urnit din loc pentru ochii lui învinețiți
și dați peste cap.

în tot acest timp steve jobs gătea limacșii
din herăstrău la proțap,

sau, mă rog, îi frigea pe șinele de metrou
într-o stație cu corporatiști căcălău, iar eu

eram dincoace de text, doar în trecere,
la bar,
câștigam la păcănele într-o zi,
cât pierdeau alții-ntr-un an.

5. Adrian Mondea

astrogramă

mare albă niponă

motto: “o promisiune în vânt Ană,
simple cuvinte”

obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea pervazului şi visam.
visam împreună ca şi cum momentele cele mai fericite
erau cele petrecute în zborul nostru luminos
peste mare (visuri imposibile legate organic
de ființe alcaline în tonuri albăstrui minunate).
în unele după-amiezi, mă ajuta să trec mai uşor
peste ziduri fierbinți, peste imaginea
chipurilor de străbuni rostogolind zaruri de fildeş
mereu două puncte într-o continuă alergare.
alteori, se trezea în toiul nopții cu cămașă udă la spate.
apoi într-o zi mi-a promis că pot rămâne la ea
(vezi bine nu mai putea îndura strigătele singuratice
ale moluştelor risipite în iarbă). mi-e frig.
în camera de gardă tata era terminat şi singur.
la Fundeni încă se mai aud glasuri de pescăruşi
negrii, albicioşi peste țipete umane…
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea patului şi visam.
visam împreună ca şi cum
te puteai desprinde de beznă ușor
ca un licăr slab albăstrui, ca un fulg de zăpadă.
Ană e doar un accident mortal
un curcubeu de vise
nu o dramă.

.