Patru concerte de neratat în 2018 & câteva festivaluri

Știu că îți place muzica și că te bucuri să te miști în ritmul ei, la un show indoor sau la unul în aer liber. Mai știm că îți plac mai degrabă artiștii internaționali (fără a-i neglija totuși pe cei autohtoni) și că plătești bilet pentru că le respecți munca. Avem pentru tine patru propuneri, pentru a te bucura de seri memorabile cu prietenii și colegii tăi. Bonus, cele mai cool festivaluri ale verii.

sursa: joespub.publictheater.org

Încep cu o variantă mai în afara zonei tale de confort, un spectacol pentru care va trebui să faci ceva eforturi pentru a-ți convinge prietenii să meargă. Nu e un concert pop sau dance, nu e nici muzică electronică, ci e o aducere mai aproape de publicul larg a tradiției portugheze. Mariza cântă pe 17 februarie la Sala Palatului. Solista din Peninsula Iberică, cunoscută ca Noua Regină a Muzicii Fado, revine în România, promovându-și viitorul material discografic. Dacă una din rezoluțile tale pe 2018 era să încerci și alte stiluri muzicale, show-ul Marizei de la Sala Palatului este unul de neratat.

sursa: nerdist.com

Cauți genul de spectacol pe care să-l aprecieze și tatăl tău? Vrei să retrăiți anii ‘80 și începutul anilor ‘90 printr-o îmbinare spectaculoasă de sintetizatoare, ritmuri computerizate și tridimensional? Show-ul Kraftwerk 3D ajunge la București pe 1 martie 2018, pe scena de la Arenele Romane. Dacă îi vei aminti tatălui tău de piese precum The Robots, Computer Love sau Autobahn, s-ar putea să aveți parte de o seară precum cele din copilărie. Diferența e că vei înlocui casetofonul chiar cu trupa germană în carne și oase.

sursa: biografieonline.it

Poate vrei să și dansezi la unul dintre evenimentele din 2018. În mod sigur cea mai bună prietenă a ta o să dorească să-l vedeți (mai degrabă să îl revedeți) pe Goran Bregović, pe 2 aprilie la Sala Palatului. Artistul originar din Sarajevo pregătește un spectacol remarcabil, care te va plimba prin toată discografia, oferindu-ți refrene minunate de dans. Show-ul se numește Three Letters From Sarajevo, la fel ca cel mai recent album al lui Bregović. Dacă vei ajunge și la un concert de fado, și la unul de muzică electronică, dar te vei bucura și de ritmurile balcanice din Kalasnjikov, poți spune că 2018 e un an divers și eclectic pentru tine și gașca ta.

În mod sigur ai în biroul tău un coleg sau o colegă care poartă tricouri negre (Metallica, Iron Maiden, Dimmu Borgir). Le-ai promis încă de acum doi ani că îi vei însoți la un concert metal. Anul ăsta vrei să-ți onorezi promisiunea și nu cred că există o variantă mai bună decât să îi vezi pe legendarii rockeri britanici de la Judas Priest. Pe 22 iulie la Romexpo, în cadrul turneului mondial Firepower, artiștii din Birmingham vor zgudui Bucureștiul cu foarte mulți decibeli. Colega metalistă îți va povesti desigur și despre celebrul album Painkiller, lansat de Judas Priest în 1990, dar îți va lansa și o invitație pentru Artmania sau Rockstadt. Poate așa deveniți BFF.

Nu am precizat nimic despre festivalurile ce au loc în București, în împrejurimile Capitalei, sau chiar în alte orașe precum Sibiu, Râșnov sau Cluj. Alege un city-break la Sibiu, pe care să-l combini cu Artmania (26-27 iulie în Piața Mare). Sau te poți bucura de atmosfera Clujului pe perioada festrivalului Untold (3-6 august). Nu în ultimul rând, relaxează-te cu ritmuri alternative pe Domeniul Știrbey de la Buftea. Summer Well va fi acolo pe 11 și 12 august.

Nu uita că muzica întărește prietenii și formează altele noi.

aTELier (I)

Inaugurez azi o rubrică pe care o doresc bilunară pe acest blog. E modul meu de a mă ține aproape de poezie, de a o vizita și a o revizita (mari maeștri sau poeți pe care îi descopăr) și de a da noi forme textelor consacrate. Nu am un tipar după care am decis să merg, însă la prima ediție am început aTELierul de la un poem al italianului Giorgio Caproni. Redau mai jos jocul pe care l-am propus în grupul de Facebook CLUBUL QPOEM.

sursa: http://poesia.blog.rainews.it/

deși nu sînt admin, vă propun și eu astăzi un poem de discutat. de ceva timp m-am aplecat asupra poeziei italiene de secol XX. sînt fan sandro penna (mai ceva decît e tamaș fan ac milan) și îi apreciez foarte mult pe Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti & Pier Paolo Pasolini. Săptămîna aceasta l-am descoperit și pe Giorgio Caproni, originar din Livorno, Liguria.

Cartea, apărută în ediție bilingvă la Humanitas în 2014, se găsește în unele anticariate la incredibilul preț de 5 lei.

“Câți pescăruși luminoși
la Bari! – negri, albicioși.

Pe marea care viermuia
de polipi fragezi,

îmi urla(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inima năucită
într-o tăcere nemaiauzită.

Tata era terminat
și singur, la Bari (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (rare)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă mare),
la Bari, țipete umane.

Iar garda financiară
mânca moluște, iară
cu priviri bete
se uită la fete.

dar eu la Bari-n trecere eram
cu gândul rătăcit: plângeam
în acea întindere-alburie, acuș,
de aripi și de pescăruși.

(Mare albă, traducere de Aurora Firța)

sursa: http://www.erasmusland.org/

Ce vă propun:

Rescrieți textul ținînd cont de doar 3 reguli:

1. eliminați toate rimele, păstrând ritmul și energia poemului
2. înlocuiți Bari cu localitatea (poate fi și sugerată, nu neapărat numită) unde v-ați născut sau locuiți în prezent
3. păstrați următoarea secvență. “Tata era terminat/
și singur”. nu contează cum o integrați.

Voi alege 3 texte, pe care le voi posta pentru secțiunea atelier a blogului meu.

Nu am ales trei texte, ci am ales cinci pe care le redau mai jos.

  1. Savu Popa – ***

Câţi pescăruşi luminoşi
La Ocna!-negri, de sare albiţi.

Pe lacurile care fremătau
De polipi fragezi, în strigăt,
(pe lângă balustrada îngheţată, însorită)-
Inima năucită
De tăcere.

Tata terminat
Şi singur, la Ocna,
Nişte autobuze rare,
Nu mişcau un deget pentru el,
În timp ce pescăruşii cei puţini
Pe lângă lacuri,
Scoteau ţipete umane.

Iar garda financiară
Se îneca mâncând moluşte,
Se uita la fete
Cu priviri aspre.

dar eu la Ocna mă duceam
cu gândul rătăcit, mahmur,
în acea întindere-alburie,
Fremătând de aripi de pescăruși
şi de fragezi polipi.

2. Daniela Hendea – ***

Câte pisici nehămesite
la Jibou! – negre, vărgate.

Pe lângă balustrada
rece, scorojită, inima
pompă de tăceri acuzatoare
pe strada care viermuia
de țărani cu brânză spre piață.

La Jibou (în salon) tata
era terminat și singur.
De nu mișcam un deget
pentru el, niște căruțe
(vechi) scoteau ca pisicile
aciuiate (pe lângă spital),
la Jibou, vaiete umane.

Iar inspectorii ANAF
scuipau coji de semințe,
cu schimb de priviri
se uitau la asistente.

Eu doar în trecere eram la Jibou
cu gândul vinovat: imploram
iertare în acea curte-mpânzită
de pisici cu cozi încovrigate.

3. Marcel Vișa – (Câți pescăruși luminoși)

Câți pescăruși luminoși
la Alba Iulia! – negri, alburii

Pe marea care viermuia
de polipi fragezi, strigătul

(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inimii năucite
într-o tăcere necesară.

Tata era terminat
și singur, la Alba Iulia (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (vechi)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă ocean),
la Alba Iulia, țipete umane.

Iar garda financiară
mânca moluște, fosforescente
cu priviri tâmpe
se uită la fete pe tocuri.

dar eu la Alba-n trecere eram
cu gândul rătăcit: sosisem
în acea întindere-alburie să caut
aripi de pescăruși, anvelope, faruri.

4. Mihók Tamás – ***

pescăruși de pluș în b&w
deasupra mării.

polipi nou-născuți, cranii de struț,
și dinăuntru mi s-a urlat: pace.

aveam role cu roți dințate,
uit’ o balustradă, ia și-un dublu flip,

și-am căzut feieș între hamsii,
valuta mi s-a topit
în slip, iar tata

era terminat și ungur,
la bar

(pescăruși și autobuze
într-un tărâm imund)

m-am urnit din loc pentru ochii lui învinețiți
și dați peste cap.

în tot acest timp steve jobs gătea limacșii
din herăstrău la proțap,

sau, mă rog, îi frigea pe șinele de metrou
într-o stație cu corporatiști căcălău, iar eu

eram dincoace de text, doar în trecere,
la bar,
câștigam la păcănele într-o zi,
cât pierdeau alții-ntr-un an.

5. Adrian Mondea

astrogramă

mare albă niponă

motto: “o promisiune în vânt Ană,
simple cuvinte”

obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea pervazului şi visam.
visam împreună ca şi cum momentele cele mai fericite
erau cele petrecute în zborul nostru luminos
peste mare (visuri imposibile legate organic
de ființe alcaline în tonuri albăstrui minunate).
în unele după-amiezi, mă ajuta să trec mai uşor
peste ziduri fierbinți, peste imaginea
chipurilor de străbuni rostogolind zaruri de fildeş
mereu două puncte într-o continuă alergare.
alteori, se trezea în toiul nopții cu cămașă udă la spate.
apoi într-o zi mi-a promis că pot rămâne la ea
(vezi bine nu mai putea îndura strigătele singuratice
ale moluştelor risipite în iarbă). mi-e frig.
în camera de gardă tata era terminat şi singur.
la Fundeni încă se mai aud glasuri de pescăruşi
negrii, albicioşi peste țipete umane…
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea patului şi visam.
visam împreună ca şi cum
te puteai desprinde de beznă ușor
ca un licăr slab albăstrui, ca un fulg de zăpadă.
Ană e doar un accident mortal
un curcubeu de vise
nu o dramă.

.

Campanie umanitară – Centrul Educațional Sfânta Faustina

Reiau aici postarea de pe facebook de luni, 15 ianuarie.

Nu am ales întîmplător ziua de 15 ianuarie (Eminescu & Ziua Culturii Naționale) pentru a demara această campanie. Deși poate părea un loc comun, educația este cel mai important instrument pentru dezvoltarea unui copil. Desigur că ea vine la pachet cu sănătatea.

Anul trecut, în octombrie, am reușit să-mi achiziționez un apartament în Berceni, foarte aproape de Spitalul “Maria Sklodowska Curie”, fiind sprijinit în acest important demers de părinții mei Ștefania și Tiberiu. În multele drumuri pe care mama mea le-a făcut de la apartamentul din Giurgiului la cel din Nițu Vasile, ea a fost curioasă să vadă cum o duc copii din spital. Mai mult, a luat contact cu cadrele medicale și cu personalul auxiliar pentru a vedea dacă poate oferi niște jucării și îmbrăcăminte copiilor spitalizați.

Practic, centrul oferă Instruirea și educarea copiilor și tinerilor spitalizați. Astfel, aceștia rămîn conectați la cunoaștere și pe timpul recuperărilor. Pe site-ul centrului, puteți afla mai multe despre activitățile de zi cu zi pe care Sora Myriam le desfășoară împreună cu copiii între 5 și 18 ani.

Un prim pas pe care mama mea l-a făcut a fost acela de a aduce un mic zîmbet pe chipul copiilor spitalizați (secția oncologie) de Moș Nicolae (6 decembrie 2017). Al doilea pas este această campanie, pe care o vom desfășura pînă pe 31 ianuarie.

Cum puteți ajuta? Cel mai simplu, oferind materiale necesare Centrului Educațional Sfânta Faustina, după cum urmează:

* Hartie pentru xerox
* Cartuse pt Imprimita Color – Brother DCP-8450CDW
* Caiete de dictando si matematica studentesti
* Caiete de dictando si matematica normale
* Caiete Tip I si Tip II
* Manuale scolare / cls. I-XII
* Folii de protectie/cristal
* Carti de colorat antistres
* Culori si carioci de colorat
* Pixuri
* Hartie colorata
* Hartie igienica
* Prosoape de hartie pt maini
* Cif, domestos, Mister proper
* Ariel sau Dero pt rufe
* Botosi de spital
* Servetele umede
* Rivex pentru geamuri

Pentru alte detalii și informații, puteți să mă contactați fie pe Facebook (mesaj privat), fie pe mail (andrei.zbirnea@gmail.com) sau pe telefon/whatsapp (0721233537).

Mulțumim!

Ștefania & Andrei Zbîrnea

 Mai multe detalii despre proiect: http://faustina.ro/

Scrisul meu în 2017 & more

Concept grafic Dragoș Ilie

Deși mi-ar plăcea să vă ofer un text coerent, bazat pe date (cumva) statistice, această postare de blog va îmbina stilul tabelului excel cu stilul liber, în care informațiile abundă. Voi vorbi despre cărțile publicate (proprii și antologii), despre aparițiile de presă, despre lecturi, ateliere și evenimente literare pe care le-am organizat sau la care am participat, totul într-o formă comprimată.

1. Cărți & antologii & lecturi & reviste 

Anca Bucur, Simona Popescu și Sorin despoT vorbind despre Turneu

Am publicat în 2017 al treilea volum de poeme, de data aceasta la editura frACTalia.  Se numește Turneul Celor Cinci Națiuni (le mulțumesc Andreei Pop, Aline Purcaru, lui Radu Andriescu și lui Andrei Mocuța pentru cuvintele faine de pe copertă șidin interiorul cărții) și a beneficiat deja de trei lansări. Prima în Green Hours, a doua la Suceava (o experiență extraordinară, o energie fantastică, despre care mi-e foarte greu să scriu) și a treia la Tîrgul de Carte Gaudeamus. Pentru lansarea de la Alecart Suceava (Colegiul Național Petru Rareș) voi aduce mulțumiri cîtorva persoane extrem de inimoase: Gheorghe Cîrstian (Cîrsti), Ozana Ciobanu, Antonia Mihăilescu, Violeta Alina Țîbuleac, Rareș Rotariu, Alexandra Apostol, Diana Diaconescu, Alexandra Istrate, Teodora Vlădianu, Miriam Podărelu.

Pentru 2018, am în plan alte lansări ale Turneului. Deocamdată vă pot divulga doar trei: Oradea, Craiova și Timișoara. Turneul are deja o primă cronică semnată de criticul Gabriel Nedelea în Revista Ramuri din Craiova.

Dublu eveniment: lansare la Suceava și prima urare înainte de 31

 

Pe lîngă apariția volumului, importantă a fost și prezența mea în antologia#Rezist!Poezia, antologie coordonată de Cosmin Perța și apărută la Editura Paralela 45. Am participat la două dintre evenimentele de lansare ale cărții, ambele în București (Bookfest și Institutul Blecher). Mai mult de 40 de autori, care au fost în piață începînd cu ianuarie, se regăsesc în această solidă antologie. Ea trebuie privită doar ca o versiune a protestelor, și nicidecum ca un argument infailibil.

 

concept grafic: Medeea Iancu
concept grafic: Medeea Iancu

Tot la capitolul literatură, voi aminti și lectura pe care am organizat-o la Tîrgu-Mureș alături de Medeea Iancu, Gabriela Feceoru și Mihók Tamás. Evenimentul, desfășurat în februarie, a beneficiat de prezența criticilor Al. Cistelecan și Andreea Pop. Pe 28 februarie s-a născut oficial la Târgu-Mureș L’Alternatif. Au fost prezentate poeme din cărțile Delacroix este tabu: suita romînească de Medeea Iancu (Cartea Românească, 2017), Cuticular de Mihók Tamás (Max Blecher, 2017) și Turneul celor cinci națiuni de Andrei Zbîrnea (carte aflată în acel moment în pregătire la editura frACTalia). Gabriela Feceoru s-a ocupat cu brio de moderarea evenimentului.

În septembrie, la invitația criticului Radu Voinescu, am participat la Neptun la o manifestare organizată de Uniunea Scriitorilor. În aceste două zile, am luat contact cu o serie de oameni implicați în literatură și în care cred foarte mult. Și mă refer numai la Gabriel Nedelea, Vlad Moldovan și Marcel Vișa.

Poeme in Pink-Pong poetic publicate în Revista Ramuri #11

Tot în 2017, am evitat să mai public poezie sau proză pe Facebook. Poemele mele au apărut în următoarele reviste tipărite: Familia, Conta (Vlad și Adrian alui Gheorghe), România Literară și Ramuri. De asemenea, am publicat două proze în două publicații cu public total diferit. Și mă refer la Revista de Terapii Creativ-Expresive și Dezvoltare Personală Unificatoare (artte) și la blogul De Povestit al Lorenei (colega și prietenă de la Atelierul de scriere creativă cu Dan Coman din Vama Veche, vezi mai jos).

AZ & Claus Ankersen la Blitz Show Revival #3

Nu în ultimul rînd, în cursul anului 2017, am demarat împreună cu poetul danez Claus Ankersen proiectul Pink-Pong (Pink Floyd Ping-Pong Poetic), o formă de revizitare a muzicii britanicilor. Proiectul se dorește finalizat cu un volum trilingv (danezo-englezo-român), pe care sperăm să îl publicăm atît în România, cât și în Danemarca. De traducerea poemelor mele în engleză se ocupă Iulia Stoichiț. Deși dus cumva în paralel cu Turneul celor Cinci Națiuni, Pink Pongul apelează la cu totul alte registre poetice.

2. Jurnalism

interviu Aðalbjörn Tryggvason

Anul acesta am fost puțin mai leneș în ceea ce privește articolele de presă. Am reușit să trimit la Observator Cultural doar șase materiale, care au conținut sau au reprezentat și trei interviuri. Am stat de vorbă cu Aðalbjörn Tryggvason de la Sólstafir, cu Jordan Rudess de la Dream Theater, dar și cu Jamie Cavanagh de la Anathema. Celelalte trei materiale au vorbit despre albumele trupelor Sólstafir, Hexvessel și Avenged Sevenfold. Se cuvine să mulțumesc pentru discuțiile faine avute despre muzică, dar și despre poezie cu Irina Temneanu și Ioana Iacob (Simona Popescu e cea care ne-a pus laolaltă poeticile, iar Irina chiar mi-a mixat un text din colecția Pink Pong).

În ianuarie 2018, am în plan să public topul albumelor progresive din 2017, top ce a inclus o anchetă la care au votat 14 persoane pasionate de acest gen de muzică. De asemenea vor mai exista cel puțin două interviuri cu trupe ce vor participa la Artmania 2018. Deocamdată nu vă voi dezvălui numele lor.

cu Jamie Cavanagh, înainte de concertul Anathema

Pentru a păstra o anumită cronologie, voi aminti de interviul pe care l-am acordat Corinei Grasu la inaugurarea blogului ei pe domeniul .ro. Am vorbit despre literatură în general, muzică progresivă, muzică românească, dar și despre poezia mea. Cred că este doar al patrulea interviu pe care îl acord în 31 de ani de viață. Sper să vină și altele.

O altă apariție interesantă a fost invitația Medeei Stan de a contribui cu un text la suplimentul de Crăciun al Adevărului de Weekend.  Tema s-a referit la darurile de Crăciun. Am vorbit cu mare pasiune despre aplicația Kazaa. M-am bucurat să fiu coleg de rubrică cu prozatorul T.O. Bobe, cu poetul Dan Coman (despre care voi mai aminti în acest text care nu se mai termină), și cu jurnalistele Eli Bădică și Liliana Nicolae.

Și cum în decembrie am avut mai mult timp liber ca niciodată, m-am întors și la jurnalismul sportiv cu trei materiale pentru Sportescu. Nu am putut neglija  invitația lui Florin Caramavrov și a lui Edi Tecșan. Am scris despre șansele Simonei Halep la Australian Open 2018, despre tinerii din ATP și șansele lor la un Grand Slam, dar și despre posibilitatea ca Manchester City să cîștige primul trofeu UEFA Champions League din istorie.

Nu pot să uit nici contribuțiile pentru platforma OnlineCazinouriBonus, unde am prezentat majoritatea cazinourilor online din România, oprindu-mă doar asupra celor care au licență de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

3. Evenimente literare organizate & ateliere la care am participat

concept grafic: Corina Avasiloaei

Tot în 2017, împreună cu Iulia Militaru și Felix Nicolau (ulterior ni s-au alăturat Mircea Dan Duță și Anca Bucur) am reluat Blitz Show Revival, plimbându-l prin mai multe cluburi până am reușit să îi găsim o casă prietenoasă în Green Hours. În aceste ediții (#2, #3, #4, #5 (L’Alternatif), #6 și Special Edition) au participat cu lecturi și performance următorii autori: Medeea Iancu, Raluca Ialomițeanu, Cristina Stancu, Gabriela Feceoru, Raluca Reinerth, Eliza Nicolaina, Ghe. Adacor, Viku Zen, Sorin despoT, Peter Sragher, Monica Manolachi, Cristina Cîrnicianu, Claus Ankersen (Danemarca), Irinel Anghel, Luiza Mitu, Xiron Xin, Alien Lama, Marius-Iulian Stancu, Anca Bucur, Dmitri Miticov, Dan Mihuț, Andrei Dósa, Cosmina Moroșan și Yury Zavadsky (Ucraina). 24 de autori, un raport echilibrat între femei și bărbați (12 la 12) și o casă pe care vrem să o păstrăm și în 2018 (subsolul de la Green).

concept grafic: Anca Bucur

Pe lângă Blitz, la inițiativa lui Mircea Dan Duță, am adăugat proiectului (care a primit numele de fra.ro) și serile de lectură frACTal. Prima ediție, cea pilot, i-a avut ca invitați pe Simona Popescu și pe Petr Borkovec din Cehia. Mircea Dan Duță a fost traducătorul, iar eu m-am ocupat de moderare. A doua seară frACTal, desfășurată aproape de Crăciun, i-a adus în fața noastră pe Floarea Țuțuianu și pe Dinu Flămând. Și după aceste două ediții raportul bărbați/femei rămâne extrem de echilibrat, 14 la 14.

cu Anca Bucur și Dan Coman la lansarea de la Gaudeamus a Turneului

Intenționat am lăsat la urmă Atelierul de Scriere Creativă din Vama Veche. Inițiat de pe Simina Diaconu, acest atelier l-a avut ca antrenor în iunie 2017 pe Dan Coman, pe care mă încăpățînez să îl numesc în continuare poet. Chiar dacă atelierul a fost de proză scurtă. Pe lîngă textele minunate pe care le-am citit de la colegii mei, pe lângă lectura finală din jurnal (am publicat fragmente în revista Conta din Piatra Neamț) din micuțul amfiteatru, îmi rămîn curajul de a experimenta, prietenia unor oameni deosebiți, cît și entuziasmul din ce în ce mai ridicat pentru literatura lui Roberto Bolaño. Pe Dan Coman îl citisem din scoarță în scoarță ca poet, iar frumusețea din volumele de poezie, am regăsit-o și în proful Dan Coman.  Nu o să îi omit nici pe colegii mei dragi: Anca Goja și Laura Pamfiloiu (ambele colege la al doilea atelier consecutiv din Vamă), Andrei Panțu, Maria Ruxandra Burcescu, Lorena Trâmbițaș, Ioana Lungu, Dan Boabeș, Simona Liutiev, Cezara Popescu, Oana Andreea Răcaru, Bogdan Purcăreață. Sper că n-am uitat pe nimeni. Vă las la final cu o poză din Amfiteatrul La Pescărie, unde lectura mea a presupus o mică deghizare.

Să îl primim cum se cuvine pe 2018!

Emanuela Ignatoiu-Sora: Aparitia Ingluviilor a fost un miracol de la inceput si pina la sfirsit

Acest interviu a fost unul dintre primele din proiectul "Poetically Incorrect (9+1)", ce se dorea a fi o carte în sine. Volumul acesta (gîndit pentru Gaudeamus 2016 sau Bookfest 2017) trebuia să fie primul dintr-o trilogie, trilogie care ar fi reflectat într-o oarecare măsură conectarea poeților tineri la prezentul din ce în ce mai agitat. Din mai multe motive, pe care nu le voi aminti aici, am renunțat la proiectul în formula tipărită. Totuși, voi publica în perioada următoare interviurile care nu au apărut în reviste aici, pe blog. Și începem cu interviul luat Emanuelei Ignățoiu-Sora în 2015.

https://shirt.woot.com/

Andrei Zbîrnea: Mai putem scrie, dar mai ales citi poezie de dragoste în timpurile noastre, acea poezie pe care în mod uzual o numim romantică, aceea care se împletește cu melancolía cea de toate zilele. Și am două exemple în minte, nu aș spune că sînt pozitive sau negative, ci canonic featuring erotic-urban: Pablo Neruda și  Iv cel Naiv.  1924-2011, aproape un secol de poezie. Întrebarea este și pentru poetă, și pentru cititoare, dar și pentru observatorul atent de la festivalurile și manifestările de poezie. Și ca să-ți îngreunez și mai mult răspunsul, voi cita cîteva versuri din poetul chilian. Inclinado en las tardes tiro mis tristes redes/ a tus ojos oceánicos./Allí se estira y arde en la más alta hoguera/mi soledad que da vueltas los brazos como un náufrago. (Pablo Neruda – 7)

Emanuela Ignățoiu-Sora: Mi-ar plăcea să scriu poezie de dragoste. Tot încerc și tot am încercat în ultimii ani și nu mi-a ieșit. Poezia de dragoste nu se scrie atît de ușor, chiar dacă ar părea, mai ales că îl citezi aici pe Iv cel Naiv, ca exemplu de poezie facilă.

AZ: Poezie populară, comercială, cu impact imediat la public.

EIS: Poezie pe care Yigru Zeltil o numea poezie kitsch. Dar putem să vorbim la un moment dat și despre rolul unei astfel de poezii, numai că poezia de dragoste nu cred că-și pierde forța în timpurile noastre sau în orice alt timp. Dragostea e una din temele majore ale poeziei. Mă gîndesc acum la o poezie de dragoste pe care am citit-o de curînd. Are Dmitri Miticov un poem foarte frumos, deși nu ai spune că ar fi de dragoste în volumul Dmitri: Genul cinic (Cartea Românească, 2015). E o imagine cu unt și cu soare. ”Vezi că ţi-a rămas nişte unt pe obraz,/şi am dat să te şterg, dar nu era unt,/era o liniuţă de soare/care se strecurase prin storurile lăsate./Liniuţă de soare, ce vrei, liniuţă de soare,/să faci din noi? (Kleine kamera)”. Am perceput aceste versuri în cheia unui poem de dragoste. Revenind la Neruda, mie îmi place foarte mult acest poet. Îmi place în special Poema XX, mai ales citită de o tipă pe Youtube, tipă de undeva din America de Sud pe care nu o cunosc. Ea o citește cu multă simțire. Dacă mai putem citi poezie de dragoste? De ce n-am citi poezie de dragoste?

AZ: Acum o întrebare mai dificilă, aș putea-o numi chiar de baraj. Cum ai descrie legătura ta cu literatura în general și cu poezia în special, dincolo de cuvintele ce stau scrise pe clapeta volumului tău de debut Ingluvii (Charmides, 2014)?

EIS: Nu știu dacă să dau un răspuns confesiv sau unul jucăuș. O să fie pînă la urmă confesiv, cu toate că ar părea un răspuns în care prea mă iau în serios. Eu cred că asta ar fi trebuit să fac tot timpul, să fac literatură, să trăiesc în literatură. Doar că am tot evitat, nu am un răspuns pentru asta, nu știu de ce. Pot să spun doar că am citit dintotdeauna, că am scris dintotdeauna, dar nu în modul asumat și că de vreo cîțiva ani, doi, trei, mi-am asumat literatura ca fiind extrem de importantă pentru mine, ca cel mai important lucru pentru mine. Și vreau să scriu, dar după Ingluvii n-am reușit să mai încheg ceva și asta mă sperie foarte tare. Ingluviile au fost foarte inocente oarecum. Citisem poezie contemporană și eram mai stăpînă pe mine. Ele au venit cumva dintr-o inocență, dar acum, după volumul ăsta, parcă am ieșit din inocența asta și lucrul ăsta mă sperie pentru că, dintr-o dată, mă confrunt cu lucruri cu care nu mă confruntasem anterior. Văd cum scriu ceilalți poeți, mă tot întreb cum o să scriu în continuare, cum va evolua sau dacă ar trebui să evolueze scrisul sau ce temă să abordez. Tot ce sper în acum este să scap de întrebările astea, să scap de rațiune, să pot scrie cît mai bine pot eu.

Mie îmi place mult mai mult să aud citindu-se poezie decît să citesc poezie.

AZ: Și totuși crezi că pauza asta venită după terminarea volumului și după promovarea lui poate să te ajute să scapi de demonii excesiv raționali?

EIS: Oricum e singurul lucru pe care pot să-l fac. Nu e vorba neapărat de scris în sine, pentru că eu oricum scriu, ci de publicare. Așa că mi-am zis că o să public numai atunci voi găsi ceva care să fie din mine, și încă nu am găsit acel ceva care să fie din mine. Plus că încă nu știu dacă o să mai scriu poezie. Tot îmi doresc să scriu proză. Pentru mine e foarte clar faptul că nu e important să public, ci să scriu. Dar, în același timp, nu vreau să fiu ipocrită. Scriu și ca să public. Nu scriu ca să public, dar atunci cînd scriu vreau să și public.

AZ: Te gîndești și la un posibil cititor atunci cînd scrii?

EIS: Nu mă gîndesc niciodată la asta cînd scriu. Dar după ce simt eu că am încheiat un text și că sînt mulțumită cu textul respectiv, da, mă gîndesc și la publicat. Adică mi s-ar părea ipocrizie să nu-mi asum asta.

AZ: Ai vorbit mai devreme de inocență și asta mă duce direct la următoarea mea întrebare. Cum a arătat debutul tău în poezie, sînt lucruri pe care ai fi dorit să le fi schimbat la momentul respectiv? Cum ai resimțit ecourile cărții? Unde se termină bucuria apariției Ingluviilor și unde începe drama lor?

EIS: Pot spune că apariția și publicarea Ingluviilor a fost un miracol de la început și pînă la sfîrșit, așa că sînt foarte mulțumită de cum au ieșit lucrurile. Povestea scrisului, a publicării ține mult de miracol. Mie îmi place mult mai mult să aud citindu-se poezie decît să citesc poezie. De aceea mă tot duc la evenimente de poezie. Și acum doi ani eram la o lectură a poetei suedeze Athena Farrokhzad, la Tramvaiul 26. Era cam frig, la un moment dat s-a întrerupt lumina, apoi a revenit. Pe proiector rulau cuvinte, fragmente din poemele ei. Svetlana Cârstean citea în limba română, Athena în suedeză, iar eu la un moment dat am văzut cuvîntul tată scris în limba română pe ecran și nu m-am gîndit la ceva anume. Am plecat acasă, fără niciun gînd, și am ajuns și am început să scriu la ceea ce va fi volumul Ingluvii. Nu știu dacă ai sesizat și simțit povestea din carte. Eu asta am spus de la un capăt la celălalt, o poveste. Are o structură și un concept și cînd am simțit că se încheagă lucrurile astea i le-am trimis lui Claudiu Komartin, cumva să mă valideze. I-am scris un e-mail și l-am întrebat dacă e ceva de capul lor. El mi-a zis că da. După aceea, m-am dus cu manuscrisul la o lansare. Îmi amintesc și acum că eram în Afumeria de la fosta Librărie Bastilia. Erau acolo Marin Mălaicu-Hondrari, Domnica Drumea și Bogdan-Alexandru Stănescu și am scos din sacoșă manuscrisul pe care i l-am dat lui Marin. L-am rugat să îmi spună ce crede despre acele poezii. Dar era cumva a doua validare.

AZ: Dar de ce ai simțit nevoia să îi pui manuscrisul în brațe și nu ai folosit tot un e-mail ca să afli și părerea lui Marin?

EIS: Le-am printat atunci special ca să i le dau lui Marin. Așa am simțit atunci. Îmi place mult cum scrie Marin Mălaicu-Hondrari și am vrut să i le dau și lui. Și ne-am văzut apoi întîmplător la altă lansare, între timp nu am mai vorbit despre aceste texte. Atunci mi-a spus că scriu foarte contemporan și că vor să-mi publice cartea. Ar mai fi și alte miracole referitoare la Ingluvii. Eram la evenimentul de lansare în noiembrie (2014). Vorbeau Luminița Corneanu și Cezar Gheorghe. Iar Cezar a menționat-o, în discursul lui, pe Simona Popescu cu Exuvii. Chiar în momentul acela a apărut Simona Popescu la lansare. Eram la Tîrgul de carte Gaudeamus și mi s-a părut că trăiesc un miracol. Folosesc mult acest cuvînt, dar Ingluviile au fost miraculoase. M-ai întrebat și de receptarea cărții. Mi s-a spus că volumul meu este foarte subțire (28 pagini, n.n.). Știu că așa este. Eu nu mai puteam să scriu la povestea asta mai mult. Mi s-a sugerat ulterior că aș fi putut adăuga și un alt capitol, o altă felie de realitate, care să stea împreună cu Ingluviile. Dar cred că e mai bine așa. Legat de receptare, eu am scris o carte modestă, eu nu am pretenții mari. Gîndește-te la cîtă poezie s-a scris, gîndește-te la cîți poeți fabuloși sînt și au fost. Eu deocamdată mă lupt cu mine. Ingluviile au fost o testare pentru mine și în același timp e o provocare pentru a merge mai departe. Eu le mulțumesc celor care au scris despre cartea mea, au fost foarte generoși, dar și celor care au citit-o. Dar, revenind la ideea inițială, e o carte modestă.

AZ: Miracolele acestea pe care le tot invoci te-au apărat de sindromul post-publicare, ce apare la fiecare autor care publică cel puțin o carte.

EIS: Eu cred foarte mult în asumare. Și în momentul în care am simțit că poemele așa sînt, că asta am putut eu atunci, le-am dat drumul textelor în lume. Și nu regret. Problemele pe care mi le pun întotdeauna se referă la ce va fi și nu la ce a fost.

AZ: Ai vorbit de validarea textelor tale și nu ești nici prima și nici ultima autoare care dorește validarea de la poeți și nu de la critici literari sau chiar profesori de română din gimnaziu sau liceu. De unde vine solidaritatea asta de breaslă, dacă o pot numi așa?

EIS: Eu sincer vreau să cred că există o solidaritate de breaslă, adică îmi place să cred asta. În primul rînd că poeții citesc poezie și că le place să citească poezie. I-am menționat deja pe Claudiu Komartin și pe Marin Mălaicu-Hondrari, oameni pe care îi știam oarecum și în care aveam mare încredere, pentru că ei nu sînt doar poeți, dar sînt și editori,  promovează poezia și erau oamenii cei mai prezenți în acest fenomen. Și aici apare diferența. Validarea din partea poeților vine mai rapid decît cea din partea criticilor. Dacă stăm să analizăm puțin, mai sînt puține reviste culturale, mai sînt puțini critici care scriu…

Pentru mine, ingluviile sînt resturi, sînt resturile care se adună în viață și cu care nu știm ce trebuie să facem.

AZ: Mie nu mi se pare că ar fi puține, mie mi se pare că nu sînt citite.

EIS: Sînt mai multe lucruri aici. Pe de o parte avem foarte multe reviste culturale, care pot fi excelente, dar care nu au distribuție, nu sînt cunoscute și circulă doar la un nivel local între cîțiva. Pe de altă parte, în revistele importante sau cunoscute care au mai rămas, sînt puțini critici și puțini care își fac treaba cu seriozitate și profesionalism. Dintre aceștia sînt foarte puțini care citesc poezie în mod constant. Și atunci, e cumva mai ușor să primești o validare mai rapidă de la critici decît de la poeți. Sînt atîtea cărți care așteaptă să fie recenzate.

AZ: Cum se traduce cuvîntul ingluvii în universul tău poetic. Dincolo de semnificația pe care o regăsim în DEX? Mărturisesc că nu m-am lovit de acest cuvînt pînă nu am citit volumul tău.

EIS: Am vrut să fac munca puțin dificilă cititorului. Glumesc. Pentru mine, ingluviile sînt resturi, sînt resturile care se adună în viață și cu care nu știm ce trebuie să facem. De exemplu, atunci cînd mănînci, se adună lucruri pe care le arunci. La fel: cînd îți faci curat în hîrtii, în haine sau cînd mai arunci din lucrurile adunate în plus prin casă. Dar ce faci cu situațiile neîncheiate, cu vorbele care au rămas pe jumătate spuse sau cu gîndurile ce au fost cenzurate? Pentru mine astea sînt ingluviile, sînt resturile astea invizibile, dar care ne intră în stomac, ne rămîn acolo și nu le dăm afară.

AZ: Părinții tăi au citit volumul?

EIS: Volumul acesta e cumva o trădare. Sînt niște lucruri personale, pe care eu le afirm cu glas tare și în mod public. Ele sînt spuse de un copil de doisprezece ani. Singurele lucruri care sînt ale autorului sau ale persoanei adulte sînt cele în italice. Apare acea voce doar de trei ori. Altfel, este copil și copilul acela și-a permis să fie vocal cu ce crede că i s-a întîmplat. Dar nu a cerut permisiunea părinților, nu i-a avertizat că va face lucrurile acestea. Și prin urmare nu le-a spus. Dar eu am făcut o lansare la Sibiu și s-a întîmplat ceva ce nu am prevăzut. Fata vecinei noastre s-a dus la olimpiadă acolo, a văzut cartea, din fericire nu mai avea bani s-o cumpere. Dar a venit, i-a spus mamei că Ema a scos o carte. Vecina, care este prietenă cu mama…

AZ: Deci părinții tăi nu știau că ai scos o carte?

EIS: Nu. Vecina a mers la mama și a întrebat-o de ce nu i-a spus că Ema a scos o carte. Mama m-a sunat să mă întrebe despre această carte, nici ea nu știa de existența ei. Și din păcate am mințit-o. Nu, n-am mințit-o, i-am ignorant întrebarea. Nu am putut să răspund. Pot să spun însă că de curînd i-am citit cîteva din poemele Ingluviilor, cele de la început. Dar nu i-am spus că sînt din carte, nu i-am arătat cartea și-mi e foarte teamă de ultima parte. Și tatălui un i-am spus.

AZ: Cum ai reușit să te detașezi atît de mult de personajele pe care le-ai hașurat în texte? Crezi că e loc și de o proză domestică, care să închege și  mai mult aceste chipuri de lut, așa le-am numit eu. Eu văd naratorul tău/vocea din poeme ca pe un copil care stă în debara și ascultă atent tot ce se petrece în acest spațiu închis. Îmi aduce aminte de o secvență din Twin Peaks, cînd personajul Audrey Horne se închide într-o cămăruță pentru a asculta ce vorbește tatăl ei cu alte persoane. Nu șușotește, nu i se aude respirația, dar este la curent cu tot ce se întîmplă. 

EIS: A fost o alegere tehnică pentru că era un subiect foarte delicat și foarte personal. Și atunci ca să pot să mă distanțez de el, ca să pot să-l transform în poezie, a trebuit să găsesc tonul ăsta: impersonalitatea, detașarea, ton apropiat de darea de seamă, mai degrabă o transcriere fidelă a ceea ce vezi. A fost singurul mod prin care am evitat emoționalul, lacrimogenul.

AZ: pe noi ne-a prins Revoluția făcând cârnați/s-a încețoșat un pic ecranul cu George Marinescu/au zis ai mei către bunici/ce să mai facem cu porcul Jos comunismul!/era un cuvânt nou/pe care mi-am propus/ca orice premiantă conștiincioasă/să-l caut în dex/nu-l văzusem nici măcar/când îmi dădea mama zece lei/să îmi iau eclere (Ingluvii, p.19) Ce alte amintiri din perioada respectivă ți-au mai rămas încă neconsemnate în catastif? Vei continua să extragi sevă din sînul familiei pentru textele tale?

EIS: Da, e o întrebare bună. În mod ciudat… spuneam că lucrez la o proză. Încă nu știu exact cum o să fie. Dar da, mă duc cumva tot acolo. S-ar putea să fiu un scriitor al familiei fără să fi știut asta. E o temă care mă interesează foarte mult. Legat de aspectele pe care un le-am prezentat încă din sînul familiei, cred că vor apărea personaje noi, despre care un am vorbit. Și cred că o să extind puțin dincolo de familia mea. Vezi tu, în Ingluvii avem o subtemă a memoriei, avem o istorie de familie, avem memoria, dar avem raportarea la trecut. Și avem trecutul personal și avem trecutul istoric. Pe mine mă interesează foarte mult ce se întîmplă cu oamenii în istorie, cum reacționează ei la istoria mare și cum sînt istoriile lor mici în istoria mare. Cred că am să extind povestea și mă gîndeam de curînd la strada mea, la cei cu care am copilărit. Erau vreo treizeci de copii pe strada mea. Am amintiri fabuloase din perioada aceea, pentru că ne jucam foarte mult. Dintr-o dată strada s-a golit, un numai că nu mai sînt copii, dar eu un mai știu nimic despre oamenii ăia. Și cred că întrebările astea vor apărea la un moment dat. O altă temă care va apărea și care nu a fost suficient de vizibilă în Ingluvii este aceea a absenței. Mă refer la absența oamenilor. Nu e vorba numai de pierdere, ci de absența lor. Absența e un fel de ingluvie, un fel de rest, care pe mine mă neliniștește.

AZ: Vorbești de tema străzii și nu pot să nu-mi amintesc de romanul lui Dan Lungu, Raiul Găinilor. Dar la el tonul este unul mai vesel. Ar fi interesant în cazul tău un rai al găinilor triste.

EIS: Mi-aș dori să am umor în scris, din păcate nu îl am, deși poemul cu revoluția este destul de umoristic. Dar nu cred că am umor în scris.

AZ: Revenind la evenimentele curente. Voiam să întreb cum se vede pentru tine Poezia de la Bistrița. Cum a fost să fii autor invitat (Iulie 2015, n.n) și nu doar un spectator cum se întîmplase în urmă cu doi ani?

EIS: Iarăși o să zic că a fost un miracol, pentru că aventura mea cu poezia a reînceput prin participarea la Festivalul de Poezie de la Bistrița. Eu m-am dus întîmplător acolo și cumva n-am mai plecat, pentru că e o atmosferă specială. Am mai fost apoi la festivaluri, am mai fost la lecturi de poezie, dar atmosfera de la Bistrița nu se compară cu cea din alte locuri. Se întîmplă ceva acolo. Poate e sinagoga, unde te duci și citești și asculți poezie. Și pentru puțin timp ieși din realitatea noastră. Și intră poezia în tine, intră frumusețea ei. Iar pentru mine anul ăsta, pentru că m-ai întrebat de cum se vede poezia de la Bistrița, pentru mine a fost cea mai mare fericire să fie Simona Popescu acolo, pentru că ea este una dintre autoarele pe care  eu le îndrăgesc foarte mult și cu care am o afinitate cumva subterană. O îndrăgesc pe Simona Popescu atît ca om, dar în aceeași măsură îmi place foarte mult și cum scrie. Dar să vorbim puțin și despre poezia contemporană. Nu știu dacă ai observat că în ultimii ani se scrie foarte bine poezie, au apărut niște volume de poezie foarte bune. Putem vorbi de volumul Svetlanei Cârstean intitulat Gravitație (Editura Trei, 2015), de cartea Domnicăi Drumea, Vocea (Charmides, 2014). Desigur cartea Adelei Greceanu – Și cuvintele sînt o provincie (Cartea Românească, 2014). Toate sînt niște cărți foarte bune. Am impresia că stăm bine la capitolul poezie. Plus că există niște buzunare, niște pockets de tineri poeți la Sibiu, la Bistrița, poeți foarte activi în arealul lor geografic. Ei fac traduceri din alte limbi, din română în alte limbi, invită poeți tineri, sînt foarte bine conectați la ceea ce se întîmplă.   

Eu aș vrea să știu de ce nu este Angela Marinescu în manualele de limba română.

AZ: Și la Iași este un grup foarte puternic. În plus, cred că putem aminti și Școala de Poezie de la Liceul Petru Rareș de la Suceava. Dar cum i-ai simțit pe autorii străini invitați la Festivalul de la Bistrița?

EIS: Am fost încîntată de Goran Simić, pentru că eu nu îi cunoșteam poezia. A fost poezia care m-a emoționat cel mai mult, poezia despre războiul din Bosnia. A citit niște poeme care m-au lovit pur și simplu. Îmi amintesc unul dintre texte, era despre un brad de Crăciun, pentru că el a petrecut toată perioada războiului chiar acolo. În poemul respectiv bradul de Crăciun este împobit de globulețe și decorații care amintesc de membrii familiei. Poemul este alcătuit practic dintr-un șir de drame, de oameni care mor în cele mai îngrozitoare situații. În același timp, poemul este foarte uman și dătător de speranță. De asemenea, au fost poeții polonezi, cărora li s-a scos și o antologie. Și este și un poet polonez, care a scos un volum la Charmides în 2015. Autorul este Piotr Sommer și antologia se intitulează Dimineața pe Pământ. La festival a avut loc o dezbatere foarte interesantă despre poezia poloneză. Pentru ei este un moment în care răstoarnă vechile tradiții și pun în discuție modul în care s-a scris. Ar fi un bun exercițiu și pentru noi și cred că am putea să punem în discuție măcar autorii considerați oficiali: Nichita Stănescu, Marin Sorescu. Am putea discuta și ce s-a întâmplat cu Generațiile ´60 și ’70, ’80. Eu aș vrea să știu de ce nu este Angela Marinescu în manualele de limba română. Revenind la dezbaterea referitoare la poezia poloneză, am înțeles că în țara lor se merge acum pe o anumită simplitate a cuvintelor, pe un anumit mister și în același timp o joacă a ritmului. De asemenea este vizibilă și o lipsă de narativitate, diferită de poezia de la noi, unde narativitatea are un rol destul de important, cel puțin în cazul poeziei confesive. La scriitorii polonezi am observat mai degrabă o poezie de limbaj.

AZ: Ai pomenit niște autori români, niște cărți de poezie și nu pot să nu mă gîndesc la faptul că distribuția cărților de poezie contemporană, atît în librăriile clasice, cît și în cele online, este destul de deficitară. Dacă ne referim la librăriile clasice, poezia este undeva într-un colț, în rîndul al treilea. Iar unele edituri care scot cărți de poezie nu sînt reprezentate în cele mai importante librării online, neavînd contracte de distribuție cu acestea. De aici decurge o consecință firească, poezia contemporană este prea puțin cunoscută publicului larg.

EIS: Eu sînt de acord cu tine, doar că eu nu caut vinovați ci mă gîndesc la soluții. Și chiar a fost dezbatere pe această temă la Festivalul de la Bistrița, dezbatere despre piața de poezie europeană. Iar Yigru Zeltil, pe care o să îl citez din nou, a spus la un moment dat ceva foarte interesant, echilibrînd o discuție între poeții Ion Mureșan și Octavian Soviany. Cred că Octavian Soviany spunea că nu-ți vinzi iubita, referindu-se la poezie, Ion Mureșan spunea că o mai și vinzi, în timp ce Yigru Zeltil a făcut distincția asta cu care eu sînt de acord și anume că nu vinzi poezia, dar vinzi cartea de poezie. Și cred că e o discuție mare aici, adică una ce vine dintr-o anumită tradiție. Apoi putem vorbi de raportarea poetului la propria poezie, în care s-ar situa argumente de genul celui adus de Octavian Soviany. Poezia trebuie să fie dincolo de ceea ce numim în mod uzual comercial și ar trebui să rămînă sacrosanctă. Puritatea ei nu ar trebui întinată cu lucruri comerciale. Să spunem că aceasta ar fi o prejudecată care aparține într-o oarecare măsură și poeților și care trebuie să fie, din punctul meu de vedere, schimbată. După care apar problemele de sistem. De exemplu să ne referim la librării. Nu se fac traininguri cu librarii. Ei nu știu care sînt autorii de poezie. Eu i-aș invita la lansările de poezie, la lecturile de poezie, și ca editor de poezie le-aș face anumite…

AZ: Eu te-aș contrazice puțin, gîndindu-mă la nivelul de pregătire al librarilor. Într-unul din lanțurile importante de librării din București și din țară, testele date la angajare sînt foarte dure și foarte serioase. Se dă sau se dădea la un moment dat un test de cultură generală care includea întrebări din cinematografia europeană de artă, din rockul progresiv și din literatura contemporană. Dar problema care apare aici este salariul pe care îl primesc librarii. În București este undeva apropiat de salariul minim pe economie, în Brașov într-o librărie de mall salariul este cel minim pe economie și exemplele pot continua.

EIS: Hai să privim altfel lucrurile. Sînt foarte puțini cititori în România, dacă îmi aduc bine aminte numărul lor se situa undeva în jurul a  60.000. Vorbim de cititorii de literatură, iar acest număr este destul de mic raportat la populația țării. Cîți dintre cei care termină cu Bacalaureatul mai cumpără cărți după aceea? În cazul ăsta m-aș lega de faptul cum e predată literatura în liceu. De ce majoritatea celor care termină liceul nu sînt în continuare motivați să citească, să-și cumpere cărți? Pentru că dacă s-ar vinde mai multe cărți, cred că și librarii ar fi plătiți mai bine.

AZ: Cred că poeții ignoră în continuarea ideea că volumul de poezie, cartea în format fizic sau electronic reprezintă și ea un bun economic. Pot fi de acord că poezia necesită o altă abordare, alte instrumente de lucru, și că nu e pentru toată lumea. Pînă la urmă, cumpărărtorul care intră în librărie ia o decizie, dacă va cumpăra sau nu va cumpăra acea carte de poezie.

EIS: Dacă ne uităm global, sînt foarte mulți scriitori și că pînă la urmă este o luptă pe piața asta. Și sînt de acord că poeții ar putea să fie mai activi în a aduce poezia la cititori. Lucrul ăsta nu ar trebui lăsat numai în seama poeților, ci și editorii lor ar trebui să pună umărul la această acțiune. Ar trebui să avem agenți literari care să facă treaba asta. Și ar fi nevoie să crească și prestigiul poeziei, dar nu știu cum am putea face să funcționeze acest aspect. Cum face ca poezia să devină un bun dezirabil? Poate făcînd-o mai scumpă, poate creînd niște vedete din rîndul poeților…

AZ: Poate chiar o revistă de can-can literar…

EIS: Nu aș merge chiar pînă acolo. Dar ne-am putea bucura de niște rubrici în cîteva dintre revistele glossy. Cred că poezia trebuie să iasă din tradiționalismul ei și să se ducă în alte zone.

AZ: Știu că lucrezi la un volum de interviuri cu poete. De unde ți-a venit ideea asta și care ar fi temele centrale ale cărții?

EIS: Mi-ai divulgat secretul. Am citit acum ceva timp cartea lui Andrei CodrescuLecția de poezie (Curtea Veche, 2014). Și mi-a plăcut extrem de mult. E un curs de poezie în care studenții primesc în prima oră un poet, care să le fie tovarăș, pe care să-l studieze. Cartea reprezintă o introducere minunată în miracolul poeziei. O să tot folosesc cuvîntul ăsta. Eu sînt un cititor care se cufundă în cărțile pe care le citește. Și cînd citeam cartea asta mi-aș fi dorit să fiu acolo, să fiu unul din studenți, să primesc și eu un poet tovarăș de drum.

AZ: Alți scriitori și-ar dori să fi scris ei anumite cărți pe care le parcurg și pe care le îndrăgesc. Tu ai fi vrut să fii unul dintre personaje.

EIS: Nu din personaje. Aș fi vrut să fiu acel student… Pentru a răspunde totuși întrebării tale, unul dintre motivele pentru care vreau să fac acest volum este o nevoie personală, care s-a mai diminuat acum, de a avea un maestru. E cumva Mitul lui Noica, mit ce m-a urmărit încă din liceu, cînd am citit Jurnalul de la Păltiniș și mi-am dorit să fiu acolo. Să ajung la un om foarte învățat și erudit lîngă care să stau și de la care să învăț. Și atunci cumva volumul ăsta este în mod egoist o lecție de poezie. O să am mai multe poete care-mi vorbesc despre poezie. Ăsta e motivul egoist.

AZ: Avem practic elevul cu mai mulți profesori și nu profesorul cu mai mulți elevi.

EIS: E o situație răsturnată. În același timp, tot citind poezie mi-am dat seama că mă interesează foarte mult poezia scrisă de femei. Mi se pare că această poezie e oarecum nedreptățită. De exemplu în manualele de limba română sînt mai puține poezii scrise de femei. Mi-am dat seama că în ultimii douăzeci de ani cel puțin sînt cîteva poete foarte interesante. Și de fapt vreau să repornesc o discuție despre poezie, dar din perspectiva a ceea ce a adus poezia scrisă de femei.

AZ: Scrisă de femei, nu feminină.

EIS: Nu feminină. Sper să pot să fac volumul ăsta, să pot să dau titlul la care m-am gîndit. E un titlu provocator…

AZ: Pe care nu o să-l spui acum.

EIS: Pe care nu o să-l spun acum. Și da, să deschid o discuție despre poezie în general și despre poezia scrisă de femei.

28 iulie 2015