Andrei Zbîrnea în 2021 – literatură, proiecte, interviuri & more

NIck Cave@Bergen – CDPL 2021

2021 a fost probabil cel mai bun al meu din punct de vedere al proiectelor în care am fost implicat. Mă refer aici la sfera culturală, unde m-am jucat cu interschimbul de roluri. Scriitor, jurnalist și promotor cultural. De aceea mi-a fost și dificil să nu omit vreuna dintre colaborările sau activitățile la care am participat în cele 12 luni.

Le-am grupat în șase secțiuni, fiecare dintre ele având o importanță covârșitoare în parcursul meu din 2021. Au fost zeci sau poate sute de oameni care m-au ajutat în acest demers și sper să pot mulțumi fiecăruia în parte în acest material. În plină pandemie, în ciuda pandemiei, online și uneori fizic. Cele șase capitole sunt:

  • Cărți, Antologii & Concursuri;
  • Festivaluri și Evenimente;
  • Apariții în Reviste, Cronici & Traduceri;
  • Video & Podcast;
  • Mornin’ Poets;
  • Recenzii, articole și Interviuri;

I. Cărți, Antologii & Concursuri

Nu e un bilanț cronologic – pe zile și luni -, așa că voi începe cu volumul meu de poeme (al IV-lea personal și al cincilea dacă îl socotim și pe cel în colaborare cu Claus Ankersen). Nick Cave@Bergen a apărut chiar în săptămâna în care împlineam 35 de ani (final de noiembrie 2021), la Casa de Pariuri Literare (CDPL). Această carte nu ar fi fost posibilă fără suportul lui Cristian Cosma, Paul Burcia (coperta care transformat excelent o fotografie realizată de mine) Mariei Petricu,  (și întregii echipe CDPL), fără desenele Andrei Berilă și fără minunatele cuvinte scrise pe coperta a IV-a de Diana Geacăr, Florentin Popa și Andrei Crăciun (care a realizat până la urmă o prefață). Cartea se găsește pe site-ul editurii, pe Libris și din ianuarie 2022 și în Rețeaua Cărturești. La momentul la care scriu acest bilanț, mă gândesc și la modul în care voi scoate în lume volumul de poeme. PLAN de MARKETING și PROMOVARE cu alte cuvinte.

Prima părere despre volum vine de la Vlad Pîrvu pe Goodreads și m-a pus pe gânduri:

Scriitura lui Andrei Zbîrnea este revoltător de ciudată și de greoaie. Nu e nimic de priceput propriu-zis (nici) în „nick cave@bergen”, iar din acest punct de vedere m-am simțit la fel de contrariat precum am fost și în cazul celorlalte cărți ale lui. Am avut dificultăți în a distinge forma și conținutul, m-am întrebat în repetate rânduri ce citesc de fapt, am obosit și aproape că am renunțat, pentru ca la final să simt că ceva s-a schimbat în mine.

Spune Andrei:

„(Vorbim de trei dimensiuni)

– Relația omului cu mediul;
– Relația omului cu tehnologia;
– Relația omului cu fiecare om.

Alertele de verificare a realității vor conține informații despre timpul de logare, despre câștigurile din sesiunea respectivă. După alertă, poți să faci o pauză sau să mai încerci o rundă la jocul tău favorit.”

După ce am citit-o în cheia de mai sus, „nick cave@bergen” mi s-a revelat ca pe o formă de protest revoltător de ciudată, de greoaie și de necesară. Mi-a plăcut mult.

În 2021 a cunoscut lumina tiparului și Doppelgänger: Antologia Mornin’ Poets (primele patru sezoane, 2018-2020), apărută la FrACTalia, în septembrie. I-am făcut o lansare în Mansarda de la Lente Dionisie, nu la Lente Arcului, casa tradițională a Atelierului înainte de Pandemie. Această carte nu ar fi fost posibilă fără suportul Iuliei și lui Costin Militaru de la fcACTalia. De asemenea, le mulțumesc tuturor antrenorilor din primele 4 sezoane de MP. Pe sorin despoT și pe Elena Vlădăreanu i-am avut și la lansare, printre vorbitori. Era un moment dificil, 30 septembrie, când cazurile de COVID se înmulțeau exponențial. 7 dintre cei 20 de peoeți și poete din antologie au ajuns la lansare. Volumul are momentan o cronică (nu am mai văzut alta), realizată de Romeo Aurelian Ilie pe Kooperativa Poetică.  Vedem ce destin va avea antologia în 2022! Antologia a beneficiat și de o prezentare generoasă în Revista Steaua, mulțumită lui Vlad Moldovan.

Am câștigat locul al II-lea la un concurs de poezie, la Reșița! La care m-am înscris din întâmplare, desigur. Am auzit de Concursul Național de Poezie „Ion Chichere” (ediția a VI-a) în gara la Alba-Iulia. Veneam după un colocviu de tineri scriitori (still young, dar despre asta vorbim la secțiunea Festivaluri și Evenimente. Mulțumesc juriului pentru încredere și domnului Marian Apostol pentru tot efortul depus pentru organizare. Antologia care a ieșit în urma concursului se numește ”Efectul Fluture” (Editura Hoffman, 2021). Unul dintre poemele mele din volum se cheamă chiar #efectulfluture.

Al doilea concurs, primul cronologic, a fost a doua mea participare la jurizarea Festivalului de Poezie ”Gellu Naum”. Îi mulțumesc profei Virginia Olaru pentru încrederea cu care m-a învestit și le mulțumesc colegilor de la ediția a XIII-a. Au fost alături de mine Andrei Mocuța (și el la a doua ediție, coordonator regional), Ana Săndulescu, Antonia Mihăilescu și Cristina Drăghici. Concursul se adresează gimnaziului și liceului și are deja o tradiție importantă. Pentru 2022, voi fi coleg de juriu cu Andrei Mocuța, Ana Săndulescu, Anca Zaharia și Savu Popa.

O altă apariție relevantă în 2021 a fost volumul construit de Andrei Mocuța. E vorba de ”Biblioteca Brautigan – un documentar’‘. Bucata mea a fost scrisă în Vama Veche, în septembrie 2020. E un poem care a intrat până la umră și în cartea mea ”Nick Cave@Bergen.” Iată ce scriam pe Facebook despre carte la apariția ei:

„Documentarul Biblioteca Brautigan, coordonat de Andrei Mocuța (CDPL, 2021), e și prima apariție în volum pentru o parte din gașca Mornin’ Poets – sezon online. Urmează și antologia primelor patru sezoane, la frACTalia, în toamna lui 2021. Pentru mine, poemul “un vârcolac de treabă”, scris în Vama Veche în septembrie 2020, e prima apariție într-o carte, de la volumul trilingv Pink Pong, în 2019 (frACTalia, 2019, cu Claus Ankersen).

Felicitări, Andrei! Îți stă bine pe scaunul de regizor.

II. Festivaluri și Evenimente

Aici a fost din nou un an extraordinar, în care am prins Marele Slem al Poeziei: Bistrița și FILIT. Dar iată cronologic:

  1. Poezia e la Bistrița (iulie 2021). Minunată experiență. Nici nu știu de unde să încep cu mulțumirile. Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Alina Pop, Gavril Țărmure etc.
  2. Festivalul de Literatură Transdanubiană Craiova (august 2021). Echipa de acolo, care-l conține și pe prietenul meu Gabi Nedelea, construiește un festival foarte fain împreună cu o echipă omoloagă din Bulgaria. În 2021, i-am avut alături în echipă pe Savu Popa, Ana Săndulescu și Maria Cârstian. Ne vedem și-n 2022!
  3. Colocviul TInerilor Scriitori de la Alba-Iulia (septembrie 2021). Energia de care dă dovadă Marcel Vișa e fantastică. Un eveniment unde m-am simțit minunat și unde cu siguranță voi reveni. ba mai mult am câștigat și o super-prietenă, Alina Vițel. Poezia ei promite foarte mult!
  4. FILIT 2021 (octombrie 2021) – Am moderat două evenimente cu Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada și Șerban Axinte, respectiv Olga Ștefan și Cristina Hermeziu. Am scris și despre evenimentele la care am participat + 2 interviuri. Despre ele am vorbit în secțiunea VI a textului. Mulțumesc întregii echipe de la cel mai tare festival de Literatură din România! Las doar poza această gingașă cu bunul meu prieten Cătălin Mihai Ștefan!

5. 4 evenimente online organizate de Revista Familia și Mircea Dan Duță (mai, iunie, iulie & decembrie). La una am citit eu, iar la celelalte 3 am prezentat 17 poeți și poete de la Mornin’ Poets. Îi mulțumesc și lui Mircea Pricăjan pentru toată dedicarea în proiectul evenimentelor online.

6. Versopolis – Poets of the East – la invitația neobositului Mircea Dan Duță.

7. Eveniment Online de Ziua Internațională a poeziei – anfitrioni Mircea Dan Duță și Peter Sragher;

III. Apariții în Reviste, Traduceri și Cronici la cărți anterioare

Fără alte paranteze voi trece în revistă revistele în care am publicat în 2021:

  • Bucovina Literară (proză, început de an) – Gracias, AO Vintilă!
  • Noise Poetry (în mai multe ocazii în 2021) – Gracias, Mihai Marian!
  • Mafia Sonetelor – celebrul deja sonet vegan – mulțumiri clujenilor!
  • Revista Accente – Gracias, Ciprian Măceșaru;
  • DLITE – Gracias, Bogdan Coșa;
  • Revista Zugzwang – Gracias, Andrei Crăciun!
  • Revista Ramuri – Gracias, Gabi Nedelea!
  • Ancheta Revistei Discobolul  – la întrebarea cum vă raportați la critică vizavi de cărțile scrise eu am răspuns cu un poem; Gracias, Marcel Vișa!

Am avut o cronică și anul acesta, deși nu publicasem până la momentul respectiv o carte nouă. E vorba de textul lui Savu Popa la volumul meu din 2017 Turneul Celor Cinci Națiuni. Cronica a apărut pe platforma O Mie de semne.

Am avut parte și de traduceri în 2021. Tot din Turneul de la frACTalia. Dan Burcea a tălmăcit câteva texte în franceză. Și îi sunt super-recunoscător pentru asta! Intrați pe site-ul lui dacă vreți să fiți la curent cu lumea culturală francofonă!

Traduceri la textele mele, de data asta din Nick Cave@Bergen a realizat și Monica Cure. Ele vor apărea cel mai probabil anul viitor!

  • IV:Video & Pocast

Mulțumită lui Sorin Despot (Soso Recită) și Proiectului Cenaclub (Alexandra Bodnaru și Andrew Johnson) am trecut la un alt nivel în ceea ce privește rostirea textului meu. Vă las cele 2 video-uri pe care le-am înregistrat și montat cu Sorin (fără indicațiile lui nu aș fi reușit) și aștept cu interes videopoemul de la Cenaclub.

Unul a fost realizat în iulie (cu poeme din Turneul Celor Cinci Națiuni și din Nino Stratan) și respectiv octombrie (cu un poem lung din Nick Cave@Bergen).

Tot la capitolul Multimedia intră și cele 36 de episoade de podcast din noul BETuri Show, care a mers pe audio mare parte din timp. Trecerea pe video a însemnat și o audiență mai mare, iar Viorel Berbece și cu mine ne propunem lucruri mărețe și în 2022! BETuri Show este repriza ta de dinainte și de după meci, în care dezbatem, obiectiv, dar și pătimaș despre fotbal românesc, tenis internațional și fotbal european.

V. Mornin’ Poets

Neașteptat sau nu, Mornin’ Poets e proiectul cel mai asociat cu numele meu în spațiul public. Pentru asta îi sunt veșnic recunoscător colegei mele, Simina Diaconu. Când scriu acest articol, aveam 46 de ateliere între 2018 și 2021, dintre care cele mai multe în online.

În 2021, cifrele arată astfel:

  • 3Xsezoane și jumătate (S07, 08, 09 și o fracție din 10)
  • 17Xateliere & antrenori: Marin Mălaicu-Hondrari, Gabi Eftimie, Andrei Doboș, Monica Stoica, Andrei Crăciun, Matei Hutopilă, Livia Ștefan, Mircea Dan Duță, Mihail Vakulovski, Teodora Coman, Florentin Popa, Cătălin Mihai Ștefan, Andrei Zbîrnea, Diana Iepure, Adela Greceanu și Ioana Vintilă;
  • 1XMasterClass de poezie Jaromír Typlt (realizat cu o incidență COVID la limita lockdownului, dar cu toate măsurile sanitare; Mulțumiri îi voi aduce lui Mircea Dan Duță pentru idee și implementare.
  • 1XAntologie editată (vezi mai sus);
  • 1XDebut în poezie dintre cursanții și cursantele de la AtelierAndrada Yunusoglu – Kismet: oasele noastre se vor descompune atât de frumos. (am scris și eu pe coperta IV a acestei cărți care merită nominalizări la marile premii);
  • Colecția Mornin’ Poets a fost deschisă la CDPL de Andrada și continuată de mine. Va urma și Iulia Stoichiț. Very SOON!

Ne pregătim de 2022 cu 3 episoade din sezonul 10 + pregătirea MP 11. Detalii AICI!

VI. Jurnalism cultural și interviuri

Am început anul în redacția de la Realitatea.net (o experiență fantastică pentru evoluția mea ca om și jurnalist) și îl închei din nou în Marketing. În 2021 am realizat mai puține interviuri cultural la Realitatea. Sunt de fapt doar 2 interviuri:

Al treilea interviu din 2021 a fost realizat la FILIT Iași, unde am fost invitat a doua oară. Am vorbit câte-n lună și în stele cu Andrei Crăciun. La FILIT am realizat și un interviu cu traducătoarea și poeta Monica Cure. Interviul va apărea în ianuarie 2021.

De remarcat este și ancheta pe care am realizat-o alături de bunul prieten Mihók Tamás pentru revista orădeană Familia. 16 poete și poeți ne-au spus din ce-și câștigă pâinea. Revista e de găsit în Cărturești, iar în curând ancheta va fi și online. Au răspuns: Răzvan Andrei, Radu Andriescu, sorin despoT, Gabi Eftimie, Mircea Andrei Florea, Diana Geacăr, Irina Georgescu, Matei Hutopilă, Dmitri Miticov, Florentin Popa, Ana Săndulescu, Angelica Stan, Răzvan Țupa, Mihail Vakulovski, Ioana Vintilă și Marcel Vișa.

Am continuat activitatea și la Kooperativa Poetică@citestema. Echipa s-a mărit, iar în acest moment îi și le include pe Savu Popa, Diana Ilie, Iulia Stoichiț, Daniela Vizireanu, Andrada Yunusoglu, Antonia Mihăilescu, Ramona Boldizsar, Romeo-Aurelian Ilie, Mihók Tamás.

Anul acesta am adunat 11 texte și 1 interviu, pe care le redau în lista următoare:

Mulțumesc Constantin Piștea pentru încrederea acordată în acest proiect!

Cam ăsta a fost 2021-ul meu în zona culturală. Greu va fi pentru 2022 să-l bată, but who knows!

Poate încep pe bune capitolul proză. Hai să vedem! Adios, 2021!

Proiecte literare și extraliterare în 2019

Cred că am avut un an bun. Superlativele mele în 2019 din punct de vedere literar și artistic sunt de departe FILIT, Berceni Summit, Pink Pong și desigur sezoanele al doilea și al treilea din Mornin’ Poets. Nu pot să neg nici bucuria pe care mi-au adus-o proiectele EV.ro și Prog Notes. Dacă pot promite ceva în acest material este aceea că voi încerca să comprim mai bine bilanțul din 2019, față de cum am făcut-o în 2018. Acolo am avut nevoie și de un al doilea text.

1. Cărți, antologii, reviste, traduceri

andrei zbirnea claus ankersen pink pong 2019

În 2019, a văzut în sfârșit lumina tiparului volumul trilingv Pink Pong (română, engleză, daneză) pe care l-am scris alături de poetul și traducătorul danez Claus Ankersen. Cartea nu ar fi putut apărea fără sprijinul Editurii fRACTalia (Iulia Militaru, Costin Militaru, Anca Bucur) și nici fără suportul extraordinar primit de la traducătoarele Iulia Stoichiț și Daniela Micu. Cartea nu ar fi arătat la el fără cuvintele de pe coperta a IV-a, scrise de Elena Vlădăreanu și Răzvan Țupa.

23 noiembrie gaudeamus, lansare pink pong

Volumul a fost redactat de Olga Ștefan, iar Romulus Bucur a avut și el un cuvânt de spus în ceea ce privește traducerile. Cartea a beneficiat de două lansări în București (22 noiembrie la Ambasada Daneză și 23 noiembrie la Târgul Gaudeamus). La Târg au vorbit Mircea Dan Duță, Răzvan Țupa, Iulia Stoichiț, Yigru Zeltil. La ambele evenimente a participat și Claus Ankersen. Vor fi câteva lansări și prin țară, să vedem când și cum.

tramvaiul 26 concept poezie calatoare

Tot în 2019, am bifat și câteva antologii, reviste și traduceri. Mulțumită Ancăi Zaharia, am fost selectat în a doua ediție a antologiei Poezie Călătoare, un concept în care poezia circulă, iar paginile se desprind pentru a fi făcute cadou. Tot anul trecut am fost tradus în maghiară de poetul și prietenul Mihók Tamás (poeme din #kazim (2015) au apărut în revista orădeană Várad). Deși nu au mai fost așa multe apariții în reviste, am publicat și anul trecut în trei publicații: Toplitera de la Toplița, Mozaicul de la Craiova și O mie de semne.

2. Festivaluri literare, evenimente, alte proiecte literare

Dacă e să luăm evenimentele în ordine cronologică, vom începem cu Berceni Summit (10 ianuarie 2019), unde am povestit cum am cucerit poezia. Am împărțit scena de la Sun Plaza cu Răzvan Fodor, Claudiu Komartin, Bogdan Enoiu, Hortensia Năstase, Tiberiu Soare, Raku (ex Morometzii). A fost un soi de stand-up, dar având ca suport o prezentare power-point.

Emoții imense, dar am reușit să vorbesc și despre proiectul pe care l-am demarat împreună cu mama mea: periodic strângem manuale, produse de curățătorie sau alimente pentru Școala de Spital de la Marie Curie. Alte topicuri atinse: bully la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000 într-o periferie a Bucureștiului, demontarea mitului că din poezie se fac bani în România etc.

Trecând mai departe, au urmat două evenimente frACTal la care fie am moderat și am oferit versiunea în română a unor poeme în cehă (Fractal V cu Miroslav Sosoi și Mircea Dan Duță // Londophone // 21 FEB 2019), fie m-am ocupat de organizare (Fractal VI, 26 martie – Medicină & Poezie – cu Amalia Cernat și Cristina Drăghici, moderator  Mircea Dan Duță).

snoet vegan la festivalul sad doinas arad

Totuși, au existat și două momente unde m-am simțit cu adevărat poet (nu spun asta foarte des, nu-mi place, dar atunci am simțit-o). Este vorba de Festivalurile de la Arad și Iași. La invitația Liei Faur, am mers între 16-18 mai la Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD de la Arad. Acolo i-am întâlnit/reîntâlnit pe prietenii Andrei Mocuța, Diana Bădica, Andrei Crăciun, Ștefan Niță, Daniela Rațiu, Borco Ilin sau Bogdan Munteanu. De menționat aici ar fi interviul pe care mi l-a luat Andrei Crăciun pentru proiectul Viitorul României.

Punctul culminant pentru acest deceniu literar (în perspectiva lui Andrei Zbîrnea) s-a petrecut la Iași, la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași) între 2 și 6 octombrie. Acolo am avut parte de autori senzaționali precum Mihail Pavlovici Șișkin, Richard Ford sau Sjon, dar și de cei mai importanți poeți și cele mai importante poete din România la momentul actual (o parte dintre ei).

Andrei Zbirnea la Maratonul de poezie de la FILIT

Pe lângă bucuria de a sta cinci zile în Iași (pe care nu încetez să îl numesc orașul preferat din România), am avut parte și de trei momente de lectură:

  • la Casa FILIT – alături de Livia Ștefan – moderator Răzvan Țupa;
  • la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași – alături de prozatoarea și criticul Andreea Răsuceanu;
  • la maratonul de poezie dedicat lui Emil Brumaru, unde am avut onoarea să închid ostilitățile în jur de 3:30 AM. Au avut răbdare cu noi Răzvan Țupa, Vlad Tăușance și Radu Vancu, care au moderat impecabil mai mult de 50 de autori.

Pentru prezența la FILIT țin să le mulțumesc lui Cătălin Mihai Ștefan, lui Lucian Dan Teodorovici, lui Florin Lăzărescu și tuturor celor care au făcut parte din echipa festivalului. Nu uit nici de interviul pe care l-am acordat la FILIT lui Jovi Ene de la revista culturală Filme-Cărți.

mornin poets sezonul 2

Dar destul despre mine în ceea ce privește poezia. În 2019, am lucrat și pentru de ceilalți, aducând la lumină (alături de Simina Diaconu) alte două sezoane de Mornin’ Poets. În cele zece întâlniri de la Lente Arcului, am avut parte de antrenori și antrenoare care mai de care mai mișto:

  • Tara Skurtu
  • Simona Popescu
  • Romulus Bucur
  • Lavinia Bălulescu
  • Vasile Leac
  • Iulia Militaru
  • Cosmina Moroșan
  • Medeea Iancu
  • Cosmin Perța
  • Mihók Tamás

Tot cu Mornin’ Poets, am avut două lecturi în afara atelierelor, unul la Institutul Blecher (17 februarie 2019), eveniment moderat de Miruna Vlada și de subsemnatul și celălalt în regim independent la Beat Bar Umanist (11 decembrie 2019), eveniment moderat de Iulia Militaru și de subsemnatul).

3. Proiecte extraliterare: Prog Notes + Borussia Dortmund România + EV.ro + podcastul BETuri Show + Sportescu

prog notes albumul anului 2018

Prog Notes, singura revistă românească  dedicată rockului și metalului progresiv, și-a continuat drumul și în 2019. Bornele importante pentru Cosmin, Corina , Răzvan (cel mai nou membru al echipei) și Andrei au fost concertul & interviul Riverside (unde am acordat premiul pentru albumul prog al anului 2018 trupei originară din Polonia), Haken Guitar & Keyboard Clinic (primul eveniment marca Prog Notes), dar și atenția pe care am acordat-o scenei românești (Adam’s Nest, byron, Methadone Skies, Valerinne, Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Flash Rodeo, Orkid, MIhai Barbu Project etc.)

Iată lista cu articolelele scrise de mine în 2019 în revista Prog Notes:

+ trei republicări de articole mai vechi (publicate inițial inițial în Observator Cultural:

Tot în 2019, am contribuit cu rubrica Instafanul Zilei , pentru fan clubul românesc al Borussiei Dortmund, dar și cu două materiale pentru primul fanzin apărut sub titulatura BDR România. Primul, realizat alături de Gabi Ionică și Andrei Mocuța, pune pe hartă orașele Borussiei în România (unde există comunități sudate), iar al doilea este un portret pe care i l-am făcut lui Mats Hummels, întors în vara lui 2018 de la Bayern la Dortmund. Am participat și la una dintre edițiile din podcastul fan-clubului, Zidul Galben (care a fost live pe Facebook).

Proiectul EV.ro a mers și el mai departe, însemnând pentru mine aproape 80 de articole, prin care am încercat să conectez publicul românesc interesat de mașinile electrice cu noutățile din domeniu, venite din SUA, China și din Occident. De asemenea, am continuat în prima jumătate a anului colaborarea cu SPORTESCU. Articolul care-mi este cel mai drag în 2019 se referă la deplasarea de la Dortmund, când 55 de fani români au asistat la victoria în fața lui Wolfsburg (venită în prelungiri printr-o dublă a spaniolului Paco Alcacer). Tot în 2019, am realizat opt episoade din podcastul BETuri Show, proiect pe care mi-ar plăcea să îl reiau la un moment dat.

Să vedem ce ne poate aduce noul deceniu!