Echipa mea perfectă 1994-2017 (III)

Am întârziat destul de mult cu concluzia în ceea ce privește echipa mea perfectă pentru 23 de ani de fotbal. Au rămas extremele și atacanții. În primul articol am vorbit despre portar și fundași, în timp ce în al doilea am prezentat mijlocașii centrali. Azi ne uităm la extreme, unde voi fi din nou cât se poate subiectiv. Am ales doi jucători care au făcut carieră la Arsenal (Robert Pires) și Borussia Dortmund (Jakub Błaszczykowski).

Robert Pires, un jucător exemplar

robert pires arsenal

Când ai 10-11 ani, nu înțelegi mare lucru din fotbal și mai ales mă refer la tactică. Distingi maxim între portar, fundași, mijlocași și atacanți, dar nu mai mult de atât. Și pentru cei care iubesc cu adevărat acest joc, vine și momentul în care începp să urmărească anumite echipe și anumiți jucători. Așa se face că prima extremă pe care am urmărit-o cu interes a fost francezul Pires de la Arsenal. El a jucat la această echipă din 2000 și până în 2006, timp ce coincide cu finalul copilăriei mele, cu pubertatea și adolescența și, la final, cu primii doi ani de facultate.

Pe lângă Arsenal, Pires a reușit să fie om de bază și în echipa națională a Franței, echipă care se impunea și la Cupa Mondială din 1998 și la Euro 2000. Dacă e să rămân cu ceva de la Pires, atunci e cu siguranță sezonul perfect al lui Arsenal (2003-2004). Împreună cu Henry, a marcat 57 de goluri în acel campionat, câștigat de Arsenal fără nicio înfrângere (aspect unic în istoria campionatului britanic). Păcat totuși de finala UCL pierdută de Arsenal în 2006, succes ce ar fi încununat o super-carieră pentru francez. Nu a jucat decât 18 minute cu Barcelona de pe stadionul Saint-Denis din Paris, fiind jucătorul schimbat pentru a înlocui portarul eliminat (Lehmann eliminat, Almunia luându-i locul).

Spiritul de sacrificiu al lui Kuba

Am citit recent volumul despre cariera și viața lui Jurgen Klopp, volum pe care l-am procurat de la Cărturești. Nu a fost neapărat cea mai revelatoare lectură, însă am aflat destul de multe chestii despre perioadele lungi petrecute ca antrenor la FSV Mainz și Borussia Dortmund, dar și de provocarea actuală cu Liverpool FC. Legat de periaoda germană, mă gândesc câteodată care ar fi argumentele pentru care în prezent urmez BVB ca pe o religie.

Un argument al fi desigur mandatul lui The Normal One(care a schimbat definitiv relația clubului Borussia cu fanii), altul ar fi atmosfera de pe stadion (am fost de două ori, 2016 și 2019). De asemenea, atitudinea clară și asumată de club împotriva oricăror forme de discriminare m-a fidelizat ca suporter în tot acest timp (din decembrie 1996 de la BVB-Steaua 5-3 și până azi), dar și poziționarea clubului mai degrabă spre o ideologie (neafișată în mod fățiș) de stânga sau centru stânga, în care mă regăsesc și eu.

echipa perfecta 1994 2017 Kuba

Un exemplu în acest sens a fost oferit cu ocazia meciului din 22 decembrie 2018 împotriva Borussiei Monchengladbach, când BVB a afișat mesajul Danke Kumpel (Thanks Mate), pentru a omagia finalul unei ere, era mineritului din Bazinul Ruhr. Acest gest fusese făcut și de rivala Schalke cu două zile înainte.

Desigur că au fost și câțiva jucători pe care i-am apreciat, nu întotdeauna pentru tehnica strălucită, ci mai mult pentru devotament, dăruire și spirit de sacrificiu. Aici se încadrează și polonezul Jakub Błaszczykowski (simplu Kuba), care a stat la Borussia aproape 10 ani, ajutând decisiv la câștigarea campionatelor din 2011 și 2012. El era muncitorul din tridentul cu Kagawa și Gotze, fiind cel care culegea cei mai puțini lauri pe fază de atac.

În aceeași categorie de jucători se mai află și Kevin Großkreutz sau Sebastian Kehl (care a fost și căpitanul echipei), jucători pe care Zidul Galben nu are voie să îi uite vreodată. Poate că uneori e mai bine să vezi fotbalul și cu alți ochi decât aceia cu care îi privești admirativ pe Messi și/sau Cristiano Ronaldo.

Data viitoare concluzionăm echipa cu atacanții.

Echipa mea perfectă: 1994 – 2017 (I)

De ce am ales acest interval? Pâi înainte de 1994 îmi amintesc doar de două meciuri, o semifinală la Euro 1992 (încheiată dramatic la penalty-uri cu victoria danezilor veniți de pe plajă în fața Olandei lui Koeman și a lui Rijkaard) și un meci de calificare pentru Cupa Mondială din America. E vorba de meciul tur dintre România și Țara Galiilor, decis încă de la pauză cu un scor neverosimil, 5-0. În a doua repriză pentru Wales marca un anume Ian Rush, poate ați auzit de el.

Cupa Mondială din America și de acolo am luat microbul

romania argentina

Pot spune că am început să mă uit mai serios la fotbal din momentul în care am văzut meciul cu Statele Unite de la Cupa Mondială, un gol marcat de Dan Petrescu. Știu că m-au lăsat părinții (opt ani, urziceni) să mă uit doar la prima repriză. A doua zi mergeam la București să-mi fac ochelari noi și aveam tren devreme.

Apoi a venit minunea cu Argentina (3-2, chiar dacă fără Maradona și Caniggia) și de acolo am înțeles că o să mă uit toată viața la fotbal. Consider și acum că ăla e cel mai bun meci făcut vreodată de o echipă a României. Dar să lăsăm începutul și să ne concentrăm în articolul acesta pe portarul și pe fundașii mei favoriți. Nu le voi face CV-urile, ci voi lega jucătorul de o întâmplare personală. Singurul aspect biografic va fi acela de a mă referi la anul în care au trecut la profesioniști.

Echipa mea ideală

Iker Casillas

Portarul, #1, e fără doar și poate San Iker de la Raul Madrid. Băiatul ăsta a debutat la Real în 1999. Pe vremea când Real era al lui Raul și nu al lui Cristiano Ronaldo era chiar o plăcere să îi urmrești pe albi. Pasiunea mea pentru Iker Casillas se leagă și de o întâmplare din Berceni de pe un teren de fotbal din curtea unei unități militare. Am povestit asta la Berceni Summit 2019. Puteți vedea filmarea mai jos.

Omul ăsta e printre cei mai fair-play pe care i-am văzut jucând vreodată la nivel înalt și a atins în 2018 al 1000-lea meci la profesioniști într-un joc al echipei FC Porto, cu care a și luat titlul în acel an.

cafu roberto carlos

Fundașii

Mergând mai departe, voi alege pe partea dreaptă pe legendarul brazilian #2 Cafu, iar pe stânga pe colegul său de națională #3 Roberto Carlos. Despre brazilienii ăștia nu cred că are sens să detaliez prea mult, căci au dovedit cu vârf și îndesat că sunt super profesioniști.

Voi spune câte ceva despre fiecare. Cafu a fost foarte devotat Romei, unde a stat șapte sezoane, pasul la Milan fiind făcut într-un moment de degringoladă totală în Capitala Romei. Cum spunea Fabio Capello, la Roma titlul din 2001 s-a sărbătorit șase luni, în timp ce la Juventus oamenii sărbătoreau seara și a doua zi se apucau de muncă.

Despre Carlos vă voi spune că am analizat la fizică, în clasa a XII-a, lovitura lui liberă din meciul cu Franța din 1997, la un turneu amical găzduit în Hexagon. A fost singura dată în cei patru ani de liceu când am primit nota 10 la fizică.

nesta milan

Betonăm apărarea și folosim jucătorii #4 și #5. I-am ales ca fundași centrali pe Alessandro Nesta (Lazio și Milan) și Neven Subotic (singurul intrus printre campionii mondiali. E ciudat pentru mulți că l-am ales pe Nesta, dar am avut tricou cu Italia luat din Castani (Piața Sudului), când nu-mi permiteam un tricou original cu un club favorit. Subotic, pe de altă parte, e unul dintre artizanii principali ai titlurilor Borussiei Dortmund din 2011 și 2012, un fundaș care a făcut pereche cu Hummels, despre care nu aș vrea să vorbesc prea multe.

 

neven subotic dortmund

Săptămâna viitoare întregim echipa cu mijlocașii și atacanții, mai ales că celor care am copilărit în anii ’90 ne plăceau sistemele 4-4-2. Vom avea și câte o mențiune pentru fiecare compartiment.

 

 

5 mutări cheie făcute de Solskjaer pentru renașterea lui Manchester United

Ole Gunnar Solskjaer a fost numit antrenor interimar la Manchester United după demiterea lui Jose Mourinho. Norvegianul a primit misiunea de a salva „corabia” până la finalul sezonului, moment în care board-ul clubului va decide numele noului antrenor.

Nimeni nu se aștepta ca Solskjaer să se descurce atât de bine încă din start: primele 8 meciuri s-au terminat cu tot atâtea victorii, cele mai importante succese fiind contra lui Tottenham (1-0, în deplasare, în Premier League) și contra lui Arsenal (3-1, în deplasare, în FA Cup). Au fost victorii la care fanii „diavolilor” nici măcar nu îndrăzneau să viseze cu Mourinho antrenor.

Englezii se laudă cu unele dintre cele mai bune case de pariuri, plus o ofertă nelimitată de pariuri la cerere, dar nici românii nu stau rău, așa cum se poate vedea pe biletu-zilei.com, unde vei descoperi un top al caselor de pariuri cu ofertele cele mai bune.

Pariorii din Anglia au solicitat cotă pentru un pariu de genul „Va rămâne Solskjaer la Man Utd și pentru sezonul 2019-2020?”. Inițial, cota respectivă era mare. Au fost foarte inspirați cei care au ales varianta „Da”.

Jurnaliștii britanici au întors jocul lui United pe toate părțile și au ajuns la concluzia că schimbarea în bine a fost favorizată de 5 mutări cheie făcute de norvegian.

  1. A schimbat starea de spirit în vestiar

În ultima parte a „erei Mourinho”, în vestiarul lui Manchester United era o atmosferă sumbră. Erau multe tensiuni în lot, întreținute de vedetele trecute pe linie moartă. Venirea lui Solskjaer a transformat încruntarea în bună dispoziție.

  1. L-a resuscitat pe Paul Pogba

Una dintre vedetele neglijate despre care scriam mai sus era Paul Pogba, proaspăt câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Franței. Acesta era ținut pe banca de rezerve și își dorea să plece la FC Barcelona, dar totul s-a schimbat o dată cu venirea tehnicianului norvegian. Cei doi au avut o discuție cu efecte aproape miraculoase: Pogba nu numai că a jucat excelent, dar a început să și înscrie: 4 goluri și 3 pase decisive în numai trei meciuri!

  1. A adus înapoi mentalitatea ofensivă

În prima conferință de presă susținută în calitate de antrenor interimar al lui Manchester United, Solskjaer a spus: „Totul este despre cum să îl determini pe fiecare jucător să dea ce e mai bun din el, vorbind cu el despre antrenamente, despre filosofie, despre principii, despre cum ne dorim să joace. Nu contează ce echipă antrenezi. Toți vor să știe ce dorești de la ei, iar jucătorilor de calitate le este mai ușor să se exprime. Trebuie să joci cu curaj, intră pe teren și arată cât de talentat ești, asumă-ți riscuri”.

Un alt jucător care a rezonat imediat cu mesajul norvegianului a fost Marcus Rashford. Acesta a înscris două goluri în primele trei meciuri sub comanda noului antrenor și s-a implicat în majoritatea acțiunilor ofensive ale echipei.

  1. A  întrupat” stilul lui Sir Alex Ferguson

Solskjaer nu s-a ferit să recunoască faptul că îl idolatrizează pe Sir Alex Ferguson. Încă de la instalare, a afirmat că vrea să readucă stilul pe care echipa îl avea pe vremea legendarului antrenor: atac, atac și iar atac: „L-am invitat la antrenamente pe Sir Alex Ferguson. Am lucrat cu el 15 ani și îmi amintesc fiecare discurs al său. Îl informez despre tot ce se întâmplă la echipă. Cred că îi face plăcere, așa cum și nouă ne face plăcere să îl vedem la terenul de antrenament. Știe că facem tot ce ne stă în putință pentru a o readuce pe Man Utd în fruntea clasamentului”.

  1. Vorbește cu jucătorii și îi laudă

Mourinho avea un singur discurs la United: în acest meci sunt ei contra noastră! Totuși, câteodată se întorcea împotriva propriilor jucători, criticându-i în public. Această atitudine nu se regăsește și la Solskjaer, care își laudă elevii în presă și își face timp pentru discuții individuale în vestiar. În mai toate interviurile acordate pentru mass-media britanică, antrenorul norvegian vorbește la superlativ despre tot grupul, de la Rashford și Pogba la Anthony Martial și Eric Bailly.

Apropierea de jucători, laudele aduse public acestora, reînvierea spiritului unei ere în care Manchester United cucerea trofeu după trofeu, imprimarea unei mentalități ofensive, în care nimeni nu se ferește de riscuri, practicarea meseriei cu zâmbetul pe buze… acestea sunt câteva dintre secretele lui Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul care se identifică cu renașterea unui club ce are zeci de milioane de fani în toată lumea.