Inaugurez azi o rubrică pe care o doresc bilunară pe acest blog. E modul meu de a mă ține aproape de poezie, de a o vizita și a o revizita (mari maeștri sau poeți pe care îi descopăr) și de a da noi forme textelor consacrate. Nu am un tipar după care am decis să merg, însă la prima ediție am început aTELierul de la un poem al italianului Giorgio Caproni. Redau mai jos jocul pe care l-am propus în grupul de Facebook CLUBUL QPOEM.
deși nu sînt admin, vă propun și eu astăzi un poem de discutat. de ceva timp m-am aplecat asupra poeziei italiene de secol XX. sînt fan sandro penna (mai ceva decît e tamaș fan ac milan) și îi apreciez foarte mult pe Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti & Pier Paolo Pasolini. Săptămîna aceasta l-am descoperit și pe Giorgio Caproni, originar din Livorno, Liguria.
Cartea, apărută în ediție bilingvă la Humanitas în 2014, se găsește în unele anticariate la incredibilul preț de 5 lei.
la Bari! – negri, albicioși.
Pe marea care viermuia
de polipi fragezi,
îmi urla(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inima năucită
într-o tăcere nemaiauzită.
Tata era terminat
și singur, la Bari (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (rare)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă mare),
la Bari, țipete umane.
Iar garda financiară
mânca moluște, iară
cu priviri bete
se uită la fete.
dar eu la Bari-n trecere eram
cu gândul rătăcit: plângeam
în acea întindere-alburie, acuș,
de aripi și de pescăruși.
(Mare albă, traducere de Aurora Firța)
Ce vă propun:
Rescrieți textul ținînd cont de doar 3 reguli:
1. eliminați toate rimele, păstrând ritmul și energia poemului
2. înlocuiți Bari cu localitatea (poate fi și sugerată, nu neapărat numită) unde v-ați născut sau locuiți în prezent
3. păstrați următoarea secvență. “Tata era terminat/
și singur”. nu contează cum o integrați.Voi alege 3 texte, pe care le voi posta pentru secțiunea atelier a blogului meu.
Nu am ales trei texte, ci am ales cinci pe care le redau mai jos.
- Savu Popa – ***
Câţi pescăruşi luminoşi
La Ocna!-negri, de sare albiţi.
Pe lacurile care fremătau
De polipi fragezi, în strigăt,
(pe lângă balustrada îngheţată, însorită)-
Inima năucită
De tăcere.
Tata terminat
Şi singur, la Ocna,
Nişte autobuze rare,
Nu mişcau un deget pentru el,
În timp ce pescăruşii cei puţini
Pe lângă lacuri,
Scoteau ţipete umane.
Iar garda financiară
Se îneca mâncând moluşte,
Se uita la fete
Cu priviri aspre.
dar eu la Ocna mă duceam
cu gândul rătăcit, mahmur,
în acea întindere-alburie,
Fremătând de aripi de pescăruși
şi de fragezi polipi.
2. Daniela Hendea – ***
Câte pisici nehămesite
la Jibou! – negre, vărgate.
Pe lângă balustrada
rece, scorojită, inima
pompă de tăceri acuzatoare
pe strada care viermuia
de țărani cu brânză spre piață.
La Jibou (în salon) tata
era terminat și singur.
De nu mișcam un deget
pentru el, niște căruțe
(vechi) scoteau ca pisicile
aciuiate (pe lângă spital),
la Jibou, vaiete umane.
Iar inspectorii ANAF
scuipau coji de semințe,
cu schimb de priviri
se uitau la asistente.
Eu doar în trecere eram la Jibou
cu gândul vinovat: imploram
iertare în acea curte-mpânzită
de pisici cu cozi încovrigate.
3. Marcel Vișa – (Câți pescăruși luminoși)
Câți pescăruși luminoși
la Alba Iulia! – negri, alburii
Pe marea care viermuia
de polipi fragezi, strigătul
(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inimii năucite
într-o tăcere necesară.
Tata era terminat
și singur, la Alba Iulia (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (vechi)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă ocean),
la Alba Iulia, țipete umane.
Iar garda financiară
mânca moluște, fosforescente
cu priviri tâmpe
se uită la fete pe tocuri.
dar eu la Alba-n trecere eram
cu gândul rătăcit: sosisem
în acea întindere-alburie să caut
aripi de pescăruși, anvelope, faruri.
4. Mihók Tamás – ***
pescăruși de pluș în b&w
deasupra mării.
polipi nou-născuți, cranii de struț,
și dinăuntru mi s-a urlat: pace.
aveam role cu roți dințate,
uit’ o balustradă, ia și-un dublu flip,
și-am căzut feieș între hamsii,
valuta mi s-a topit
în slip, iar tata
era terminat și ungur,
la bar
(pescăruși și autobuze
într-un tărâm imund)
m-am urnit din loc pentru ochii lui învinețiți
și dați peste cap.
în tot acest timp steve jobs gătea limacșii
din herăstrău la proțap,
sau, mă rog, îi frigea pe șinele de metrou
într-o stație cu corporatiști căcălău, iar eu
eram dincoace de text, doar în trecere,
la bar,
câștigam la păcănele într-o zi,
cât pierdeau alții-ntr-un an.
5. Adrian Mondea
astrogramă
mare albă niponă
motto: “o promisiune în vânt Ană,
simple cuvinte”
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea pervazului şi visam.
visam împreună ca şi cum momentele cele mai fericite
erau cele petrecute în zborul nostru luminos
peste mare (visuri imposibile legate organic
de ființe alcaline în tonuri albăstrui minunate).
în unele după-amiezi, mă ajuta să trec mai uşor
peste ziduri fierbinți, peste imaginea
chipurilor de străbuni rostogolind zaruri de fildeş
mereu două puncte într-o continuă alergare.
alteori, se trezea în toiul nopții cu cămașă udă la spate.
apoi într-o zi mi-a promis că pot rămâne la ea
(vezi bine nu mai putea îndura strigătele singuratice
ale moluştelor risipite în iarbă). mi-e frig.
în camera de gardă tata era terminat şi singur.
la Fundeni încă se mai aud glasuri de pescăruşi
negrii, albicioşi peste țipete umane…
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea patului şi visam.
visam împreună ca şi cum
te puteai desprinde de beznă ușor
ca un licăr slab albăstrui, ca un fulg de zăpadă.
Ană e doar un accident mortal
un curcubeu de vise
nu o dramă.
.