aTELier (II)

e timpul pentru al doilea aTELier. de acum, acest concept va fi (sper eu) în fiecare luni pe Clubul QPOEM. De data asta, am ales un video-poem, o mostră de sound și performance poetic. Pentru a participa la joc, e important să înțelegeți engleză, iar dacă nu înțelegeți să utilizați para și nonverbalul pentru a vă construi poemul.
Sabrina Benaim este o artistă din Canada și una dintre vedetele proiectului Button Poetry. Ea predă și cursuri de creative writing.
Ce aveți de făcut? Ascultați și vizionați video-poemul. Apoi rescrieți textul în maniera voastră ținând cont de doar trei reguli:
1. titlul va fi: “Am o conversație cu depresia”
2. veți integra undeva în text sintagma “plăcintă cu mere”
3. nu veți scrie mai mult de douăzeci de linii.
În plus, mi-ar plăcea ca vocea din poem să fie una feminină (asta nu e musai).
Voi alege între 3 și 5 texte pentru a fi postate pe blogul meu.
Cei selectați, îmi vor trimite textele pe facebook sau mail (andrei.zbirnea@gmail.com) în următorul format: times new roman 12, cu 1.5 între linii.
Deadline: 1 februarie, ora 22:45
baftă la scris & rescris!

Și versiunea în limba română:

Am o conversație cu depresia

Sandra Benaim

Deci, am o conversație cu depresia, ceva de genul
bla bla bla, nu contează, care Sabrina? (ha ha)

Sunt așa cum m-ai numit ultima dată în capul meu, știi,
cu excepția faptului că nu sunt chiar
„nimic”, am un puls intens, care e un fel de chestie,
cum ar fi „diri diri da”.

Între orgasme încerc să nu plâng,
râd la toate glumele pe care mi le spun prietenii,
de ziua mea i-am cerut bunicii mele o plăcintă cu mere!

Pun o mulțime de limite, ele nu înseamnă nimic pentru tine,
Tu ești acest os invizibil pe care l-am prins și despre care
nu mă pot opri să scriu poeme. (Adică să-l trăiesc, ha ha).

Sunt cea mai ciudată dintre zile, la fel ca tine, cui îi pasă?
De fapt încerc din răsputeri să fiu cât mai puțin previzibilă.
Îmi strecori o ceață, tu ești melasa, ori
ceva asemănător melasei. Eu
sunt mai moale decât cred că ești tu,
chiar dacă am o gură ca o armă fumegândă,
care nu știe încotro s-au îndreptat gloanțele.

(Traducere: Daniela Hendea)

Ce a ieșit…

Emilia Ajule

în dialog cu Deep R., E., S. y A.

cinci perechi de ochi șezând în cerc
privind pereții aceluiași gol
R. cu ochii umflați & roșii dând din cap
războiul n-a-nceput, deși ieri mi-a murit cel mai bun prieten
se ridică & iese din joc
neputinicioasa haină de piele
cu miros de bărbat resemnat
E. ține o bucată de lemn în mâini: oprește-te, ajunge!
zâmbește, apoi își ascunde ochii sub șapcă
mirosul de copil
S. râde isteric până rămâne fără aer
scuzați-mi durerea de cap, mă face să vorbesc doar bullshit
perechile de ochii dau simultan din cap, îl iartă,
deși nu de asta are nevoie
neputincioasa unghie care-i scarpină oboseala
A.e bulimic, vomită des, deși S. îi fură
toate negresele, toată atenția, toți nervii &
stratul de viermi din plăcinta cu mere proaspătă
ochii femeii se dau peste cap, leșină,
se trezesc agățați într-o perfuzie
R. revine, își trece mâna prin părul lung &
creț ca o viața ciufulită & rebelă
care nu stă nicicum.

Angela Stănilă

am o conversație cu depresia

ştiu cum începe asta
am simţit nu doar o dată
muşcătura aceea, senzaţia că
totul e pierdut sau pe-acolo.
deşi numele meu înseamnă înger,
nu trăiesc în rai şi
nici pe pământ nu mi-am găsit locul.

ştiu cum e
să mă plimb pe marginea disperării,
să îmi permit doar câteva clipe
de plăcere iar plânsul
să îl amân până la
o glumă bună când râd cu lacrimi.

ştiu cum e
să las tăcerile îngrămădite pe buze
iar vocea să mi se audă doar în gând
până explodează într-un poem .
mă înfrupt din el
ca dintr-o plăcintă cu mere
ştiu cum e şi nu mă mai tem.

Mioara Băluță

Am o conversație cu depresia

vorbim în fiecare zi, Sabrina,
vorbim și nimic nu are de-a face cu viețile noastre
tot ce e sigur are în spate un câmp mort
o degerătură
nu știu care e miza
dar dacă zâmbesc furtuna rămâne tăcută
și tot ce știm despre lucruri se limpezește
răsucește cheia unui dispozitiv
din care ies aceste rânduri cu marginile
zdrobite în jocul vizual al unei ferestre

probabil bărbații noștri sunt veritabile centre
de abandon (pe tine te umflă râsul,
pe mine orice încercare de a rămâne sobră
mă frăgezește) de fapt depresia noastră, Sabrina,
e o plăcintă cu mere
date pe răzătoare învelite în aluat
puse în acest cuptor cu microunde

nu vezi cum sunt toți ?
nu-i vezi cum așteaptă cu gura deschisă ?

Viorica Lazăr

Am o conversație cu depresia

încerci să mă cucerești,
ai?
știi că-mi plac dulciurile?
cu țigările nu ți-a mers
zvr…au zburat
mereu mi-amintești de cei cincizeci de bani ce îi primeam cu atâtea insistențe
pentru înghețata de cacao
la cornet
ți-e mai simplu așa
dar ce bine o să simtă cineva după
după
după ce terminat de mâncat
foaie verde share-uială
hai pe net că ninge iară
unui bărbat nu i se mai scoală
zice că pentru că de aia

pun pariu că nu citește
rândurile astea
deși știu că trage cu ochiul
cum, ce-o să zic atunci?

ca tine
ce vrei să te uiți în interiorul meu
(sau așa cred eu)
dar tu zici
trag ca boul

tragi
concluzii din exterior
posterior
plapumă ulei răcitură alea alea

hai zăpăcește-mă
share-uiește-mă
zvvvv,
cum aterizezi tu în gunoi
prea mult zahăr, prea ca la țară
plăcintă cu mere
mori, la dracu!
mori
și tu.
să mor

oare unde am aruncat-o?
unde am o ciocolată?
futu-i!

Daniela Bîrzu

de vorbă cu frica

&

în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet

și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.

frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.

decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu

frica.
și i-ai spus.

tu ești un tunel

în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.

stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.

împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.

Daniela Hendea

Încerc să nu-i răspund anxietății

Deci, încerc să nu-i răspund anxietății prin glasvandul glisant, robinetul de apă fierbinte răsucit la refuz, aburii lipindu-se-n straturi. Yeah, yeah, you’ve seen me naked before, tăietura de cezariană e încă singura mea cicatrice. Nici măcar un tatuaj de penitenciar să-mi consemneze poziția în gașca supraviețuitorilor. Am renunțat la religie să fiu singură în capul meu, dar tu nu „stai la ușă și bați”, tu scoți ușa din țâțâni cu bocancul.
Azi n-am mai tresărit la țârâitul telefonului, am răspuns unui număr local. Necunoscut, să știi. Cu nume, prenume, și titlu: mama lui Mircea. Așa cum răspund de fiecare dată apelului venind de la centrul terapeutic pentru copii, deși recepționera îmi recunoaște vocea, deși mergem acolo de doi ani. Azi n-am mai desenat în creion schița cu toate consecințele posibile în timp ce sorbeam din pahar cu paiul kombucha cu gust de plăcintă cu mere.
Sunt o zi-n buclă, încerc din răsputeri să te păstrez previzibilă. Devin mai rapidă, mai tare decât tine, chiar dacă-mi depășesc zilnic recordul de viteză în circumvoluțiunile din creierul lui Mircea, cu tălpile înpotmolindu-se-n noroiul cenușiu, fără niciun indicator spre
ieșire.