aTELier VII – scrieți un poem pentru un copil (al vostru, al vecinilor, al unor prieteni), în care nu aveți voie să folosiți:
– animale care vorbesc
– diminutive
– chestii siropoase
– declamațiedeadline, duminică.
voi alege trei texte sau cinci, dacă primesc variante foarte bune.
același format pt textele remarcabile (1,5, TNR, word) mail andrei.zbirnea@gmail.com sau PM facebook.
nu există limită de întindere.
PS: m-am inspirat în acest exercițiu de la un alt exercițiu dat dan coman la atelierul din vamă (era proză scurtă).
Eleanor Mircea – Unborn
Nu te-am visat niciodată.
Nu știu
cum vei plânge
singur
prin întuneric
nici cum am să-ți mângâi obrazul
și o să te strâng în mine
să îmi simți căldura să fii
din nou în leagănul tău
de la începutul lumii
Nu știu cum vei râde
peste anii mei tot mai grei
născând stelele
nici vocea
care îmi va spune
vrute și nevrute
….
Și mamă vreau să plec
să văd lumea
apusurile
vor fi lungi
nu știu
îmi voi aminti
Oliver Klauss – ***
Tartine cu raze de soare și o felie de vânt
cerul își pregătește copiii de război
sebastian se piteşte sub o streașină
visează la tartine cu raze de soare
și o felie de vânt
necuprinsul norilor
plânge inocent
apoi se sparge
în franjuri pastelați
lumina-i coboară din podul palmelor
stol de frunze-i mângâie genunchii
vara i se naște pe buze
curbubeul perindă prin ramuri de cireș
acum sebastian se joacă de-a bucuria
stropi de ploaie îi cad pe creștet
mâinile speranței
îl îmbracă în zâmbet
Jeanette Carp – Tu întotdeauna ești cu mine
lui Ioan Carp
Ai învăţat de-a lungul anilor
cum să dispari.
În nişte benzi desenate de tine
cu ţestoasele Ninja,
dup-un monitor de calculator,
într-un kimono.
(Fiindcă faci
şi taekwondo.)
După mormanul de hârtii
pe care nu le-aş fi aşezat în ordine fără tine.
Sau,
în ultima vreme,
după o pereche de ochelari de soare şi-o chitară.
Uşa de la camera ta e deschisă.
Şi-am înţeles: nu înseamnă că nu-ţi respecţi
intimitatea.
Inseamnă… eu aud muzica ta.
Te-aud, copile.
“Băiatu’ tău e bun, e tare bun,
da’ mai ales la blues, aş zice eu…”
“Ióuan
îşi neglijează aspectul, am zice noi.”
Eu mă opresc la mijloc
de zâmbet.
Fiul meu, tu totdeauna eşti cu mine
şi toate ale mele ale tale sunt!
Cristina Șoptelea – Străinul din casă
În casa mea s-a mutat de ceva timp un străin
îl văd trecând dintr-o camera în alta
cu haine pe el
sau nu
mută farfurii şi căni de ceai scump
primeşte alţi străini într-una din camere
uneori dă muzica tare alteori
dă muzica încet şi mă cheamă să ascult versurile
pleacă destul de des
dar întotdeauna se întoarce
în casa asta mică
lasă cărţi deschise
mîzgâleşte foi de caiet desenează şi spune că nu-i place
se strâmbă în photoshop
îi face frumoşi pe ceilalţi
răspunde monosilabic la telefon
şi mie îmi răspunde la fel, uneori doar din priviri
uitându-se pe deasupra ochelarilor Lee Cooper
ca un mare înţelept.