deci aTElier (V), tot mai sofisticat, dar cu cerință mult simplficată. vreau de data asta de la voi un sonet (italian sau englezesc) cu titlul ”Dragobete/Instagram”. Căutați în sursele dorite cum trebuie să arate un sonet.
deadline: duminică 25 februarie (ora 22:45). vă las mai mult timp și pentru că e un task mai dificil, dar și pentru că nu voi fi la comp sîmbătă dimineață, ca să jurizez.
voi alege trei texte sau cinci, dacă primesc variante foarte bune.
același format pt textele remarcabile (1,5, TNR, word) mail sau PM facebook.
Mihók Tamás
Dragobete/instagram
sonet prosodically incorrect
cerul era un șifonier deschis, enorm,
câteva rochii atârnau arbitrar,
purtai pe glezne zorzoane de crom,
cu pași de jaguar,
din altocumulus, son lux te colima sonor,
ocoleai fiorduri sinusoidal,
cât perimetru neuzitat împins în decor,
traverse de metal.
tu cea care la subsolul informațiilor genetice trebăluiești,
ți-am dat în dar
o lunetă, basorelief animalier ți-e inima când mă privești
prin ea, amuletă dată cu var
în fața căreia mă dau bătut –
ridică-mi vocea-n văzduh ca pe-un vas de lut.
***********************************************
Emanuela Buşoi – Happy Dragobete
Motto: „Chatui-m-aş şi am cui”
Tastează 1 pentru întâlnirea
Lui cu Ea , în zi de dragobete;
Tastează 2 pentru ca iubirea
Pe toţi cu a ei vrere să ne-mbete.
În cele o sută de mesaje
L-am găsit, o soartă, pe al tău
Şi de crezi sau nu în vagi miraje
Ţi-am trimis un gând prin semeseu.
Cuvinte, nu, aleg emoticoane,
Să înţelegi ce mult te preţuiesc,
Pe chat, din lista de persoane,
Azi, ţie îţi dau like şi-ţi zămbesc.
Iubirea-i unde nu gândeam:
Pe facebook, chat şi instagram.
De data aceasta am lăsat hazardul (nu Eden Hazard) să ne construiască poemele. Am intrat și eu în hora de pe QPOEM, dar am ales nu trei, ci patru texte pe care le-am remarcat. Iată cum am formulat jocul.
Și am ajuns și la aTELierul al III-lea. De data asta, un exercițiu care invocă Zeul Aleator. Important este să nu trișați, ci să mergeți pe ideea propusă, orice intervenție rațională sau subiectivă stricînd mecanismul.
1. alegeți o carte din bibliotecă (nu contează ce carte), poate fi cartea pe care o citiți acum.
2. deschideți la pagina 32 și notați-vă primul rînd și cuvîntul care se continuă pe al doilea rînd (dacă e cazul);
3. numărul de cuvinte pe care îl veți obține vă va detemina numărul de versuri pe care îl va avea poemul vostru.
4. fiecare vers va conține unul dintre cuvintele respective (aici aveți libertatea de construcție). nu e musai ca ordinea să fie cea din text și nici nu aveți vreo poziție pentru fiecare cuvînt în structura versului.
5. folosiți fiecare cuvînt într-un singur vers și nu luați sintagme, chiar dacă ele au sens în textul inițial.
6. marcați cu bold cuvintele împrumutate din carte
7. titlul poemului va fi fie titlul cărții din care ați luat acel prim rînd, fie titlul capitolului respectiv.
Să vedem ce a ieșit:
Andreea Maftei
Pagina 32: Visul din pavilionul roşu – Cao Xueqin
„…la palatul zânei Jing Huan, să lămurim cu cine-şi va uni destinul…”
*
În camera alăturată ea îşi pieptănă părul, îndelung. La ora aceasta
trebuie să fie la biserică. Dar nici palatul bărbatului nu o încântă
nici hainele lui scumpe, nici figura de aventurier îngâmfat.
Ce „zână” i-ar mai admite păcatele de muritor banal?
Poate Jing Huan, singura care
i-ar lămuri nenorocirile. La altar. Îl va lăsa să renască
prin rugul primei rugăciuni. Cu cine îşi va intona primul gest
murmurat, n-ar înțelege. Nici ea. Ce-ar spune în momentul
când îşi va uni pleoapele cu prima lacrimă văzută prin cercul destinului?
(E a doua oară când își reface poalele rochiei.
Nimic nu se potrivește. Nici emoția, nici machiajul curs.)
Armina Flavia Adam
,,Tavanul se făcuse cer, iar stelele clipoceau printre petele vagi”- ,,Luna Zadar”, Adrian Alui Gheorghe, pag.32
După câteva ore mă identificam cu tavanul
Limba mi se lipise de întunericul gurii Făcuse priză cu moleculele de salivă
Clipeam luna se ghemuise pe cer
Eram iar în sevraj- un corp fragil încapsulat într-un uter elastic
O mie de voci clipoceau în zadar
Nu auzeam decât stelele în crescendo
Lumina vârându-se printre crăpăturile din pereți
Așa cum petele de cafea se strecoară
În fisurile vagi, aproape de neobservat, ale smalțului.
Viorica Lazăr
Arta minimalismului (Regina Wong)
“Crezi că deții mai multe lucruri decât ai nevoie”
AI tot ce-ți dorești
și poate CREZI CĂ nu ar trebui MAI grav DECÂT să-ți faci griji este să
vrei să DEȚII ce există pentru tine
iar MULTE idei nu poți să ai
înainte de a numi orice LUCRURI
tu nu exiști pentru că nu e de nimeni NEVOIE.
Andrei Zbîrnea
“sindical, în corporații adesea anonime. În timp ce unii (în principal…)” (George Ritzer, Mcdonalizarea societății)
Mcdonalizarea societății
primesc informații care ADESEA
nu-mi folosesc. departe de mediul SINDICAL (a)septic
departe de CORPORAȚII
am tot CE-mi trebuie ca să administrez un bloc cu opt etaje UNII nu mă cred
Alții nu au TIMP și tot nu mă cred ÎN stare să
în fiecare luni postez ANONIM indicatorul apometrelor pe blog ÎN fiecare cifră găsesc ziua de naștere A unei iubite din trecutul mai mult sau
Mai puțin ÎNdepărtat
Mihók Tamás (bonus track)
„demult planul să mă distrugă. s-a bazat numai pe el însuși” (Thomas Bernhard, Frig)
FRIG
exersa numai cu paratrăsnetul dansul la bară
mânca semințe de in să-șidistrugă flora intestinală
se uita în soare și se baza pe-o lopată
avea o gură ciungă din care demult cânta la muzicuță planul era să învețe aritmetică peste ocean însăși chiverniseala nu i-a priit în timpul respirației pe el n-avea cine să-l admire deci a rămas nevătămat
e timpul pentru al doilea aTELier. de acum, acest concept va fi (sper eu) în fiecare luni pe Clubul QPOEM. De data asta, am ales un video-poem, o mostră de sound și performance poetic. Pentru a participa la joc, e important să înțelegeți engleză, iar dacă nu înțelegeți să utilizați para și nonverbalul pentru a vă construi poemul.
Sabrina Benaim este o artistă din Canada și una dintre vedetele proiectului Button Poetry. Ea predă și cursuri de creative writing.
Ce aveți de făcut? Ascultați și vizionați video-poemul. Apoi rescrieți textul în maniera voastră ținând cont de doar trei reguli:
1. titlul va fi: “Am o conversație cu depresia”
2. veți integra undeva în text sintagma “plăcintă cu mere”
3. nu veți scrie mai mult de douăzeci de linii.
În plus, mi-ar plăcea ca vocea din poem să fie una feminină (asta nu e musai).
Voi alege între 3 și 5 texte pentru a fi postate pe blogul meu.
Cei selectați, îmi vor trimite textele pe facebook sau mail (andrei.zbirnea@gmail.com) în următorul format: times new roman 12, cu 1.5 între linii.
Deadline: 1 februarie, ora 22:45
baftă la scris & rescris!
Și versiunea în limba română:
Am o conversație cu depresia
Sandra Benaim
Deci, am o conversație cu depresia, ceva de genul
bla bla bla, nu contează, care Sabrina? (ha ha)
Sunt așa cum m-ai numit ultima dată în capul meu, știi,
cu excepția faptului că nu sunt chiar
„nimic”, am un puls intens, care e un fel de chestie,
cum ar fi „diri diri da”.
Între orgasme încerc să nu plâng,
râd la toate glumele pe care mi le spun prietenii,
de ziua mea i-am cerut bunicii mele o plăcintă cu mere!
Pun o mulțime de limite, ele nu înseamnă nimic pentru tine,
Tu ești acest os invizibil pe care l-am prins și despre care
nu mă pot opri să scriu poeme. (Adică să-l trăiesc, ha ha).
Sunt cea mai ciudată dintre zile, la fel ca tine, cui îi pasă?
De fapt încerc din răsputeri să fiu cât mai puțin previzibilă.
Îmi strecori o ceață, tu ești melasa, ori
ceva asemănător melasei. Eu
sunt mai moale decât cred că ești tu,
chiar dacă am o gură ca o armă fumegândă,
care nu știe încotro s-au îndreptat gloanțele.
(Traducere: Daniela Hendea)
Ce a ieșit…
Emilia Ajule
în dialog cu Deep R., E., S. y A.
cinci perechi de ochi șezând în cerc
privind pereții aceluiași gol
R. cu ochii umflați & roșii dând din cap
războiul n-a-nceput, deși ieri mi-a murit cel mai bun prieten
se ridică & iese din joc
neputinicioasa haină de piele
cu miros de bărbat resemnat
E. ține o bucată de lemn în mâini: oprește-te, ajunge!
zâmbește, apoi își ascunde ochii sub șapcă
mirosul de copil
S. râde isteric până rămâne fără aer
scuzați-mi durerea de cap, mă face să vorbesc doar bullshit
perechile de ochii dau simultan din cap, îl iartă,
deși nu de asta are nevoie
neputincioasa unghie care-i scarpină oboseala
A.e bulimic, vomită des, deși S. îi fură
toate negresele, toată atenția, toți nervii &
stratul de viermi din plăcinta cu mere proaspătă
ochii femeii se dau peste cap, leșină,
se trezesc agățați într-o perfuzie
R. revine, își trece mâna prin părul lung &
creț ca o viața ciufulită & rebelă
care nu stă nicicum.
Angela Stănilă
am o conversație cu depresia
ştiu cum începe asta
am simţit nu doar o dată
muşcătura aceea, senzaţia că
totul e pierdut sau pe-acolo.
deşi numele meu înseamnă înger,
nu trăiesc în rai şi
nici pe pământ nu mi-am găsit locul.
ştiu cum e
să mă plimb pe marginea disperării,
să îmi permit doar câteva clipe
de plăcere iar plânsul
să îl amân până la
o glumă bună când râd cu lacrimi.
ştiu cum e
să las tăcerile îngrămădite pe buze
iar vocea să mi se audă doar în gând
până explodează într-un poem .
mă înfrupt din el
ca dintr-o plăcintă cu mere
ştiu cum e şi nu mă mai tem.
Mioara Băluță
Am o conversație cu depresia
vorbim în fiecare zi, Sabrina,
vorbim și nimic nu are de-a face cu viețile noastre
tot ce e sigur are în spate un câmp mort
o degerătură
nu știu care e miza
dar dacă zâmbesc furtuna rămâne tăcută
și tot ce știm despre lucruri se limpezește
răsucește cheia unui dispozitiv
din care ies aceste rânduri cu marginile
zdrobite în jocul vizual al unei ferestre
probabil bărbații noștri sunt veritabile centre
de abandon (pe tine te umflă râsul,
pe mine orice încercare de a rămâne sobră
mă frăgezește) de fapt depresia noastră, Sabrina,
e o plăcintă cu mere
date pe răzătoare învelite în aluat
puse în acest cuptor cu microunde
nu vezi cum sunt toți ?
nu-i vezi cum așteaptă cu gura deschisă ?
Viorica Lazăr
Am o conversație cu depresia
încerci să mă cucerești,
ai?
știi că-mi plac dulciurile?
cu țigările nu ți-a mers
zvr…au zburat
mereu mi-amintești de cei cincizeci de bani ce îi primeam cu atâtea insistențe
pentru înghețata de cacao
la cornet
ți-e mai simplu așa
dar ce bine o să simtă cineva după
după
după ce terminat de mâncat
foaie verde share-uială
hai pe net că ninge iară
unui bărbat nu i se mai scoală
zice că pentru că de aia
pun pariu că nu citește
rândurile astea
deși știu că trage cu ochiul
cum, ce-o să zic atunci?
ca tine
ce vrei să te uiți în interiorul meu
(sau așa cred eu)
dar tu zici
trag ca boul
tragi
concluzii din exterior
posterior
plapumă ulei răcitură alea alea
hai zăpăcește-mă
share-uiește-mă
zvvvv,
cum aterizezi tu în gunoi
prea mult zahăr, prea ca la țară
plăcintă cu mere
mori, la dracu!
mori
și tu.
să mor
oare unde am aruncat-o?
unde am o ciocolată?
futu-i!
Daniela Bîrzu
de vorbă cu frica
&
în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet
și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.
frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.
decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu
frica.
și i-ai spus.
tu ești un tunel
în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.
stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.
împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.
Daniela Hendea
Încerc să nu-i răspund anxietății
Deci, încerc să nu-i răspund anxietății prin glasvandul glisant, robinetul de apă fierbinte răsucit la refuz, aburii lipindu-se-n straturi. Yeah, yeah, you’ve seen me naked before, tăietura de cezariană e încă singura mea cicatrice. Nici măcar un tatuaj de penitenciar să-mi consemneze poziția în gașca supraviețuitorilor. Am renunțat la religie să fiu singură în capul meu, dar tu nu „stai la ușă și bați”, tu scoți ușa din țâțâni cu bocancul.
Azi n-am mai tresărit la țârâitul telefonului, am răspuns unui număr local. Necunoscut, să știi. Cu nume, prenume, și titlu: mama lui Mircea. Așa cum răspund de fiecare dată apelului venind de la centrul terapeutic pentru copii, deși recepționera îmi recunoaște vocea, deși mergem acolo de doi ani. Azi n-am mai desenat în creion schița cu toate consecințele posibile în timp ce sorbeam din pahar cu paiul kombucha cu gust de plăcintă cu mere.
Sunt o zi-n buclă, încerc din răsputeri să te păstrez previzibilă. Devin mai rapidă, mai tare decât tine, chiar dacă-mi depășesc zilnic recordul de viteză în circumvoluțiunile din creierul lui Mircea, cu tălpile înpotmolindu-se-n noroiul cenușiu, fără niciun indicator spre
ieșire.
Inaugurez azi o rubrică pe care o doresc bilunară pe acest blog. E modul meu de a mă ține aproape de poezie, de a o vizita și a o revizita (mari maeștri sau poeți pe care îi descopăr) și de a da noi forme textelor consacrate. Nu am un tipar după care am decis să merg, însă la prima ediție am început aTELierul de la un poem al italianului Giorgio Caproni. Redau mai jos jocul pe care l-am propus în grupul de Facebook CLUBUL QPOEM.
sursa: http://poesia.blog.rainews.it/
deși nu sînt admin, vă propun și eu astăzi un poem de discutat. de ceva timp m-am aplecat asupra poeziei italiene de secol XX. sînt fan sandro penna (mai ceva decît e tamaș fan ac milan) și îi apreciez foarte mult pe Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti & Pier Paolo Pasolini. Săptămîna aceasta l-am descoperit și pe Giorgio Caproni, originar din Livorno, Liguria.
Cartea, apărută în ediție bilingvă la Humanitas în 2014, se găsește în unele anticariate la incredibilul preț de 5 lei.
“Câți pescăruși luminoși
la Bari! – negri, albicioși.
Pe marea care viermuia
de polipi fragezi,
îmi urla(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inima năucită
într-o tăcere nemaiauzită.
Tata era terminat
și singur, la Bari (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (rare)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă mare),
la Bari, țipete umane.
Iar garda financiară
mânca moluște, iară
cu priviri bete
se uită la fete.
dar eu la Bari-n trecere eram
cu gândul rătăcit: plângeam
în acea întindere-alburie, acuș,
de aripi și de pescăruși.
(Mare albă, traducere de Aurora Firța)
sursa: http://www.erasmusland.org/
Ce vă propun:
Rescrieți textul ținînd cont de doar 3 reguli:
1. eliminați toate rimele, păstrând ritmul și energia poemului
2. înlocuiți Bari cu localitatea (poate fi și sugerată, nu neapărat numită) unde v-ați născut sau locuiți în prezent
3. păstrați următoarea secvență. “Tata era terminat/
și singur”. nu contează cum o integrați.
Voi alege 3 texte, pe care le voi posta pentru secțiunea atelier a blogului meu.
Nu am ales trei texte, ci am ales cinci pe care le redau mai jos.
Savu Popa – ***
Câţi pescăruşi luminoşi La Ocna!-negri, de sare albiţi.
Pe lacurile care fremătau De polipi fragezi, în strigăt, (pe lângă balustrada îngheţată, însorită)- Inima năucită De tăcere.
Tata terminat Şi singur, la Ocna, Nişte autobuze rare, Nu mişcau un deget pentru el, În timp ce pescăruşii cei puţini Pe lângă lacuri, Scoteau ţipete umane.
Iar garda financiară Se îneca mâncând moluşte, Se uita la fete Cu priviri aspre.
dar eu la Ocna mă duceam cu gândul rătăcit, mahmur, în acea întindere-alburie, Fremătând de aripi de pescăruși şi de fragezi polipi.
2. Daniela Hendea – ***
Câte pisici nehămesite
la Jibou! – negre, vărgate.
Pe lângă balustrada
rece, scorojită, inima
pompă de tăceri acuzatoare
pe strada care viermuia
de țărani cu brânză spre piață.
La Jibou (în salon) tata
era terminat și singur.
De nu mișcam un deget
pentru el, niște căruțe
(vechi) scoteau ca pisicile
aciuiate (pe lângă spital),
la Jibou, vaiete umane.
Iar inspectorii ANAF
scuipau coji de semințe,
cu schimb de priviri
se uitau la asistente.
Eu doar în trecere eram la Jibou
cu gândul vinovat: imploram
iertare în acea curte-mpânzită
de pisici cu cozi încovrigate.
3. Marcel Vișa – (Câți pescăruși luminoși)
Câți pescăruși luminoși
la Alba Iulia! – negri, alburii
Pe marea care viermuia
de polipi fragezi, strigătul
(pe lângă balustrada
înghețată, însorită)
inimii năucite
într-o tăcere necesară.
Tata era terminat
și singur, la Alba Iulia (la pat).
De nu mișcam un deget
pentru el, niște autobuze (vechi)
scoteau ca pescărușii
cei puțini (pe lângă ocean),
la Alba Iulia, țipete umane.
Iar garda financiară
mânca moluște, fosforescente
cu priviri tâmpe
se uită la fete pe tocuri.
dar eu la Alba-n trecere eram
cu gândul rătăcit: sosisem
în acea întindere-alburie să caut
aripi de pescăruși, anvelope, faruri.
4. Mihók Tamás – ***
pescăruși de pluș în b&w deasupra mării.
polipi nou-născuți, cranii de struț,
și dinăuntru mi s-a urlat: pace.
aveam role cu roți dințate,
uit’ o balustradă, ia și-un dublu flip,
și-am căzut feieș între hamsii,
valuta mi s-a topit
în slip, iar tata
era terminat și ungur,
la bar
(pescăruși și autobuze
într-un tărâm imund)
m-am urnit din loc pentru ochii lui învinețiți
și dați peste cap.
în tot acest timp steve jobs gătea limacșii
din herăstrău la proțap,
sau, mă rog, îi frigea pe șinele de metrou
într-o stație cu corporatiști căcălău, iar eu
eram dincoace de text, doar în trecere,
la bar,
câștigam la păcănele într-o zi,
cât pierdeau alții-ntr-un an.
5. Adrian Mondea
astrogramă
mare albă niponă
motto: “o promisiune în vânt Ană,
simple cuvinte”
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea pervazului şi visam.
visam împreună ca şi cum momentele cele mai fericite
erau cele petrecute în zborul nostru luminos
peste mare (visuri imposibile legate organic
de ființe alcaline în tonuri albăstrui minunate).
în unele după-amiezi, mă ajuta să trec mai uşor
peste ziduri fierbinți, peste imaginea
chipurilor de străbuni rostogolind zaruri de fildeş
mereu două puncte într-o continuă alergare.
alteori, se trezea în toiul nopții cu cămașă udă la spate.
apoi într-o zi mi-a promis că pot rămâne la ea
(vezi bine nu mai putea îndura strigătele singuratice
ale moluştelor risipite în iarbă). mi-e frig.
în camera de gardă tata era terminat şi singur.
la Fundeni încă se mai aud glasuri de pescăruşi
negrii, albicioşi peste țipete umane…
obişnuia să se uite la mine curajoasă.
se aşeza pe marginea patului şi visam.
visam împreună ca şi cum
te puteai desprinde de beznă ușor
ca un licăr slab albăstrui, ca un fulg de zăpadă.
Ană e doar un accident mortal
un curcubeu de vise
nu o dramă.
